Fată bătrână și fericită: Stand-up comedy

12:31:00 0 Comments

Fată bătrână și fericită...
Ai auzit vreodată de ea? 
De fata asta bătrână și fericită? 
Eu nu numai că am auzit, dar o și cunosc. Ehehehe... O cunosc în primă persoană.
Da, mă', da, ai ghicit. Eu sunt.
Nu era mare greu, că trâmbițez în toate vânturile starea mea mentală datorată stării mele civile.

Ce joc de cuvinte aiurea. Bleah.

Fată bătrână și fericită: Stand-up comedy cu autorul Cristina G.

Și, poate nu știi, însă eu am scris câteva cărți de auto-ajutor și-n limba maternă.
În acest moment lucrez la o alta intitulată „Ce ești azi, ai decis ieri” și-am în plan să scriu multe altele.

Motivul pentru care nu am făcut multă publicitate acestor cărți este că sunt deosebit de ocupată cu niște proiecte de suflet ce vor schimba viața multor persoane, inclusiv a mea.

Fată bătrână și fericită a fost scrisă nu atât pentru femei cât pentru bărbați.
Da.

De „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” de DR. JOHN GRAY ai auzit? 
Nuuuuuuu?!?!
E rău. Foarte rău. Mai ales dacă ești căsătorit și/sau pe cale de a divorța.

Fată bătrână și fericită: Stand-up comedy cu autorul Cristina G.


Eu am citit cartea asta de mult, mult timp. Și crede-mă, am învățat o grămadă de chestii ce știam deja. Da' le-am învățat degeaba că n-am avut cu cine... pe cine să testez capacitatea mea de a înțelege ce citesc.
Vreau să spun... am avut pe cine, dar n-am avut cu cine, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Dr. John Gray, zice că bărbații și femeile vorbesc limbi diferite. Sunt sigură că ai observat și tu asta.
După spusele autorului, care s-a consultat cu nevasta lui înainte de a scrie acele concluzii, dacă femeia vrea ca bărbatul să-i aducă flori de ziua ei de naștere, ea trebuie să-i spună pe șleau, scandând: „D.E. Z.I.U.A. M.E.A. V.R.E.A.U. U.N. B.U.C.H.E.T. D.E. T.R.A.N.D.A.F.I.R.I. V.I.O.L.E.Ț.I.”

Să nu te pună păcatul să zici: „nu trandafiri albi, ci violeți”, că-l bagi în ceață total.
Da... parcă-l văd scărpinându-se pe chelie tâmpit total „oare de ce a zis albi? Nu cumva vrea albi?”
Albi îți aduce. Jur.
Știu din experiență.
Pe cuvânt.
Odată i-am zis unui tip că ador ciocolata și poate să-mi aducă Mon Chéri, Raffaello, Milka, Lindt la orice oră, numai MERCI să nu-mi aducă niciodată.
Și ce crezi că mi-a adus? 
MERCI.

Folosește doar o culoare, un cuvânt. O frază scurtă, direct la obiect. Nu da variante că nu-i un test grilă.
Fii cât mai clară și concisă cu putință: „Eu vrea un ferrari albastră să moară măta dacă nu.” 

Dacă-i zici că nu vrei nimic ca să-i dai libertate deplină, bărbatul chiar asta îți aduce: nimic.
Că el... omul bărbat nu înțelege sentimente, romanticism, altruism ș.a.m.d. chiar dacă știe că prietena lui iubește salatele de flori.

Bărbații nu vorbesc, dar mai ales nu înțeleg limba femeilor.
Nu?
Da.
Și cică asta este din cauză că bărbatul a trăit cândva în peșteri și-acolo nu era loc de sentimente, surprize și drăgălășenii.
Nu. Acolo se trăgeau în țeapă urșii.
Și de aia bărbatul din ziua de azi n-are cum să-ți înțeleagă lacrimile de crocodil când nu vine acasă până la 5 dimineața și tu crezi că a dat un vampir peste el și l-a supt tot.

Da. Și de aia tu, ca femeie, trebuie să-i spui bărbatului treburile ca la copii mici care abia învață ce este balta și de ce nu-i bine să sari în ea.
Dar... tu știi cum face copilul când îi spui „nu cumva să sari c-o iei peste ochi!”? 
Face exact ce-i spui tu să nu facă.
Că-i copil, creierul lui nu este dezvoltat ca al unui adult.

Și-atunci... eu iar mă-ntreb ca o țărancă ce sunt așa: bă'!, creierul bărbatului nu a mai ieșit din peșteră din epoca de piatră?! 
De ce, bă', de ce trebuie să-i spun eu să-mi aducă flori de ziua mea când m-a auzit de zeci, poate sute  ori chiar mii de ori că-mi plac?

Dar dacă studioșii ăștia ai creierului de furnică al bărbatului petrian (= omul peșterii. Nu există denumirea asta, dar îmi place cum sună.), ne învață să vorbim cu bărbații ca și cum ar fi complet debili, cine sunt eu să nu ascult?
Din peșteră eu am ieșit de... hmm... de o veșnicie chiar.  Înțeleg ce spun bărbații chiar dacă e o altă limbă. Dar asta pentru că pot și vreau.

Și dacă tot vorbim și dăm limbi în stânga și-n dreapta, n-am cum să nu mă-ntreb și asta:
Bă'!, bărbații ăștia învață japoneza, franceza, pekineza.... bă', da ce-i așa de greu la „limba femeii” de nu pot bărbații să o învețe? 
Ce are, bre? 
Herpes?! 

În sfârșit, nu vreau să fac publicitate cărților scrise de alții (? ha!). Ce, ei îmi fac mie? 
Ia, uită-te la ei!

În cartea mea... Da, mă', a mea. Eu am scris-o. Jur. O adevărată operă de artă. Ți se face „pielea măciucă de găină” când o citești.
Și nu m-am consultat cu nimeni. Nu că n-aș fi vrut, numai că n-am găsit pe cineva dispus să învețe sau/și să înțeleagă limba mea.

Băi... eu aș fi vrut să aflu de la Dr. Gray de unde a luat el ca exemple acești bărbați care înțeleg cuvinte, căci eu am spus deschis unor bărbați ce vreau și ce nu vreau și ei tot ce-au vrut ei au făcut. Adică s-au dus și-au tras în țeapă urși la nimereală deși știau că-s erbivoră, că la o întâlnire a veganilor convinși ne-am întâlnit.

Bă'... cum am eu norocul ăsta să dau numai peste neanderthalieni (ăsta-i termenul corect, da) când îs extin... dispăruți de atâta amar de vreme? 
Ce înseamnă „atâta amar de vreme”? 
Habar nu am.
De ce crezi că nu dau date exacte? 
Nu le am cu datele. Numerele mă ucid. Ehehehe... În 14 nuanțe de roșu am explicat de ce nu le am eu cu numerele...

Da' să mă întorc la cartea mea.
Fată bătrână și fericită este ca un de strigăt de exasperare, complet în opoziție cu învățămintele Dr. Gray.
Eu zic că bărbații NU VOR să învețe limba femeilor. De lene. Că le-ar crăpa capurile și capetele de atâta stres și agitație câte avem noi înăuntrul nostru 24/24.

Oare dacă nici noi nu i-am înțelege pe ei, pardon, pe voi, bărbații ...halieni, ce s-ar alege de pământul ăsta? 
Oare ne-am aduna toți în peșteri, am bea bere cu butoiul și-am alerga cu sulițele după orice mișcă? 
Cine naiba ar mai face curat, ar coase haine și-ar crește copiii?  
Întreb așa ca fapt divers. 

N-am cum să mă cert cu oameni cu facultăți, masterate și doctorate, am zis, dar am dreptul la o opinie, căci am făcut și eu studii pe cont propriu - studii private - autodidacte. Zi-le cum vrei.

Eu zic că atâta timp cât bărbatul refuză să înțeleagă limba care se vorbește în casa lui încă înainte de a se naște, rămân fată bătrână, suplă și fericită.
Punct.



Și tot discursul ăsta hieroglific (mă refer la unii bărbați), numai să mă dau mare că iar am primit un mesaj fain, dar fain de tot de la un... hmm... bărbat care... hmmm.... bă, nu știu cum să spun că mă tem c-o să cadă cerul pe pământ.
O veni naibii un cataclism ceva și ne-o șterge de pe fața pământului pe toți, femei și neanderthalieni deopotrivă, căci am început să evoluăm ca specie și-i rândul altor homo-sapiens... da, homo-sapiens inteligentus - parodie după ce-am citit pe Wikipedia (apasă) - care se înțeleg între ei, bă!!!
Tu-ți dai seama?!?!
Scuipă-n sân de trei ori. Pune sare mascată-n colțuri. Dă-ți ochii peste cap. Pălmuiește-te.
În fine. Inspiră oțet pe nas.

Uite, bă, omule, ce mi-a scris mie în văzul tuturor (umilă plecăciune) un cititor de sex masculin care nu mai căsăpește de mult mamuții cu pietre ascuțite.

Fată bătrână și fericită: Stand-up comedy cu autorul Cristina G.


E sau nu e?!
Ehehehe...
There is hope even for a... tree. 

Merci, stimate homo-sapiens inteligentus. Să-ți dea Dumnezeu, pardon, Darwin (universu' etc) , sănătate, fericire și noroc.
Tu vrei să-mi spui că ai cumpărat cartea asta și ai citit-o?!!
Iejti nebun? 
Bă'!! 
Vezi să nu fii responsabil de un alt sfârșit al lumii. Bang bing. 
Că eu cred că d-aia a umplut Noe arca aia numa' cu animale. Că nu înțelegea limba femeilor.
Neanderthalianul.

Fată bătrână și fericită: Stand-up comedy cu autorul Cristina G.
Fotografie de pe Pixabay
Te-am făcut să reflectezi sau ți-am stârnit un zâmbet?
Un Like la pagina Facebook este echivalent cu „Mulțumesc”.

De ești mulțumit și te simți generos, un comentariu ar fi foarte apreciat.

Dacă vrei să citești despre proiectul meu de suflet, ONG-ul Iubiți bătrâniiapasă aici. 

Păreri despre ADA, romanul de dragoste

06:41:00 0 Comments
Și dacă tot am făcut public un mesaj privat din partea unei cititoare cu un suflet minunat (după ce am cerut permisiunea, evident), am zis că n-ar fi rău să-ți fac cunoscută și o opinie despre ADA, primul meu roman de dragoste în limba română.

ADA-un-roman-de-dragoste-de-Cristina-G.-Gherghel

Acestei cititoare nu-mi amintesc să-i fi cerut permisiunea de a publica pe bloguri ceea ce a scris în unele comentarii pe peretele public.
Nu are să se supere, sunt sigură, deoarece pe pagina mea personală de Facebook aceste comentarii sunt vizibile.

ADA, cum am menționat mai înainte, este primul meu roman de dragoste scris în limba română. 
Nu este prima carte, doar primul roman. 
Înainte de asta am publicat vreo 14 cărți de rețete și vreo 4 de auto-ajutor în limba mea maternă.

În spatele cărții se găsește o istorie destul de curioasă, aș zice eu.
În mintea mea, înainte de a o pune în scris, povestea asta era comică și scurtă. Mă gândeam să bag ceva vampiri... dar la mișto așa.
Nu, nu în stilul Twilight, nu. Mai degrabă o parodie așa... ar fi trebuit să fie.
Intenționam s-o public de Halloween (anul trecut - 2018).
Însă... vai, numai o parodie scurtă nu a ieșit.

Băi... câte lacrimi am vărsat scriind povestea Adei... nici nu-ți închipui.
Am smiorcăit, bocit, plâns cu hohote și umplut de muci, de la prima pagină până la ultima.
Parcă ar fi fost o poveste adevărată, scrisă din memorie.

Cred că protagonista mea cu părul de foc a existat în realitate, și spiritul ei a pus stăpânire pe mine, căci, îți jur, am scris aproape fără pauză vreme de 6 zile.
N-am putut să dorm, să mănânc, să las laptopul din brațe până când nu am ajuns la ultima pagină.
Numai atunci m-am oprit și m-am uitat în jur de parcă nu aș recunoscut casa în care locuiam.
Eu zic că am fost posedată... până la ultimul capitol.
Ăla mi-a dat de cap îngrozitor.
Dacă până atunci orice frază scrisă părea perfectă, în ultimul capitol nimic, dar nimic nu se potrivea.
L-am scris de vreo 10 ori. Poate chiar de mai multe ori. Trei zile mi-am muncit creierii și apoi... Eureka!

Despre povestea din spatele poveștii am scris pe mai multe bloguri, inclusiv pe blogul dedicat, căci mult m-a mai impresionat procesul de creație.

Dacă ești fan romane de dragoste, eu zic să citești ce-am scris despre roman, înainte de ADA:

De unde faci rost de ADA
Se găsește peste tot în mediul online, în ambele versiuni: de hârtie și electronice.
Uite, de exemplu, pe Google (click) în format electronic.

Și uite că-n loc să public părerea cititoarei, am scris părerea mea.
Scuze.
Dar nu degeaba sunt blogger.

Uite un fragment din părere aici:
„Am citit Ada, e o carte fantastic de frumoasa, te tine cu sufletul la gura, am citit-o pe nerasuflate, practic nu am putut sa o las jos pana nu am terminat-o!...” 

Tu... tu știi că exact cred și eu despre povestea asta? 
„Normal”, gândești tu, „doar tu ai scris-o. Doar n-ai fi nebună să zici că-i vai de capul ei carte.”
Însă eu îți mărturisesc că am scris multe cărți, dar nu gândesc la fel de măreț despre toate.
Îmi plac, că altfel nu le-aș fi publicat, dar unele chiar te ung pe suflet.
Cum este ADA și iLive (în engleză).

Și ca să vezi că-s om cinstit, îți confesez că mă rușinez profund de faptul că ADA nu a fost corectată profesional și bănuiesc că are greșeli de ortografie, gramatică etc.
Mea culpa.
Sper să nu te deranjeze prea tare.

ADA-un-roman-contemporan-de-dragoste-de-Cristina-G.-Gherghel


Mulțumesc din suflet tuturor cititorilor care iubesc poveștile mele și găsesc timp să-mi facă cunoscută părerea lor.
Acest lucru înseamnă enorm pentru enorm.

Adâncă plecăciune și eternă gratitudine!


ADA-un-roman-de-dragoste-contemporan-de-Cristina-G.-Gherghel
Te-am făcut să reflectezi, sau ți-am stârnit un zâmbet?
Un Like la pagina Facebook este echivalent cu „Mulțumesc”.

De ești mulțumit și te simți generos, un comentariu ar fi foarte apreciat.

Dacă vrei să citești despre proiectul meu de suflet, ONG-ul Iubiți bătrânii, apasă aici

Mesaj de prețuire

14:45:00 0 Comments
Într-o zi, cam acum două săptămâni, printre sutele de mesaje pe care le primesc zi de zi, un nume de femeie mi-a atras atenția.
Nu l-am deschis imediat pentru că eram ocupată.
Probabil a durat cam 48 de ore până am apăsat pe el.

Mesajul zicea asta:
„Tocmai am descoperit cărțile tele și sincer m-au impresionat. Am descoperit că mă identific mult cu tot ceea ce scrii. Am fost copil in vremea comunismului. Imi place foarte mult cum, și ce scrii.” 

Mesaj de pretuire adresat scriitoarei Cristina G. Gherghel


Inițial, am crezut că-i o glumă, căci cartea despre comunism - 14 nuanțe de roșu - iese abia săptămâna asta. Ori cealaltă. În fine, iese până la sfârșitul lunii martie (2019).

14 nuante de rosu-Amintiri din copilaria comunista de Cristina G.


M-am gândit cam două zile dacă să răspund sau nu.
Și apoi am răspuns, chiar dacă am gândit că-i un mesaj în bășcălie. Din educație așa.
„Îți mulțumesc tare mult pentru email și cuvintele frumoase. E o încurajare prețioasă. 
Mă bucur enorm că-ți plac cărțile mele, însă nu-mi  dau seama la care te referi. Poate la acelea în engleză?” 

Chiar credeam că se referea la „Oranges at Christmas in a Communist Country,  Humans Cursed by Geography in the Pursuit of Happiness etc.”

Persoana, a cărei nume prefer să-l țin privat, mi-a răspuns așa:
„Mulțumesc frumos pentru timpul acordat mesajului meu. Nu am o carte preferată îmi plac toate, îmi place cum le scrii,cum povestești amintirile. Cărțile tele m-au făcut să simt că dacă m-aș întoarce în România acum, aș regăsi acea lume unde totul continuă la fel de magic și de etern. 
Vreau doar să îți mulțumesc pentru felul cum scrii, pentru că ai împărtășit cu noi atâtea comori culinare , atâtea povești adevărate... 
Mulțumesc” 

Mesaj de pretuire adresat scriitoarei Cristina G. Gherghel


Se referea la seria de cărți de bucate intitulată „Rețetele bunicii învățate de la mama”. 
În paginile acelor cărți am scris eu mult despre comunism, tradiții și obiceiuri poate de mult uitate.  

Acum, nu știu ce crezi tu despre această mărturie de prețuire a muncii mele de o viață întreagă, însă eu... sunt profund recunoscătoare. 
Așa cum am scris de mai multe ori, cititorii (sau clienții, în general) își scriu părerea dacă sunt supărați/ofensați etc. Rar se-ntâmplă să-ți scrie cineva de bine, în privat sau în public. 

De când eram mică visez să citesc astfel de recunoașteri. 
Și nu degeaba. Nu stau cu mâinile sub cap la umbra unui păr și-aștept să-mi cadă laude din cer... 
„Băi, dar ce bine stai! Mai rar așa ceva. Bravo!” 

Nu mă cred cea mai tare scriitoare din țară, nici pe departe, însă aceste mesaje sunt mărturii candide cum că rândurile mele mângâie sufletul unor oameni. 

Am mai zis că nu scriu pentru toți. Nu mă aștept (deși aș vrea) să impresionez o lume întreagă. Dacă reușesc să stârnesc un zâmbet, sau să fac să curgă o lacrimă unui singur cititor, eu mă simt împlinită. 
Înseamnă că nu mi-am pierdut vremea. 

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu scriu pentru mine ci pentru tine. 

Nu pot decât să-mi aplec capul în fața cititorilor care după ce că au dat bani pe cărțile mele, le-au citit și apoi au decis să-mi lumineze ziua și noaptea. 

Sunt sigură că universul le va întoarce înmiit înapoi ceea ce împrăștie în el. 

Mesaj de pretuire adresat scriitoarei Cristina G. Gherghel

Dacă te-am făcut să reflectezi, sau ți-am stârnit un zâmbet, un Like la pagina Facebook este echivalent cu „Mulțumesc”.

De ești mulțumit și te simți generos, un comentariu ar fi foarte apreciat.

Dacă vrei să citești despre proiectul meu de suflet, ONG-ul Iubiți bătrânii, apasă aici.

Mama de George Coșbuc

08:04:00 0 Comments
Întotdeauna am iubit poeziile despre mame, căci poeții români sunt maeștri în a le compune.
Când eram mică am învățat multe dintre ele, însă când am plecat peste hotare, „Mama” de George Coșbuc a fost poezia mea de suflet.


În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară - 
Acolo, mamă, te zăresc 
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme. 
Clipeşte-abia din când în când 
Cu stingerea-n bătaie, 
Lumini cu umbre-amestecând 
Prin colţuri de odaie. 

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine. 
Un basm cu pajuri şi cu zmei 
Începe-acum o fată, 
Tu taci ş-asculţi povestea ei 
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă. 
Scapi fusul jos; nimic nu zici 
Când fusul se desfiră... 
Te uiţi la el şi nu-l ridici, 
Şi fetele se miră.

„...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!”
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
— „Ce vezi?” întreab-o fată.

— „Nimic... Mi s-a părut aşa!”
Şi jalea te răpune, 
Şi fiecare vorbă-a ta 
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire: 

— „Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire... 
Mai ştiu şi eu la ce gândeam? 
Aveţi şi voi un frate... 
Mi s-a părut c-aud la geam 
Cu degetul cum bate.


Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!


Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie, 
Stai tot la vatră-ncet plângând: 

„E dus şi nu mai vine!”
Ş-adormi târziu cu mine-n gând 
Ca să visezi de mine!



Mama, când face copiii, știe că la un moment dat ei vor pleca.
Și suferă biata de ea, suferă în fiecare zi așteptând în tăcere.
Dar nici copilului nu-i este mai bine căci gândul i se întoarce mereu la ea, mama, femeia ce l-a purtat în pântece, i-a dat să sugă și i-a șters lacrimile.
Le este greu amândurora, dar în ziua de azi banul... banul are întâietatea în sufletul multor oameni.
Mamele aparțin trecutului.
„A fost și nu mai este.”

Eu zic așa, de ai o mamă, n-o pune deoparte ca pe-o icoană. Mama-i un suflet care sângerează mereu pentru tine.
Cinstește-o acum.
Viziteaz-o când poți... marea... marea poate aștepta, dar mamelor le scapă timpul printre degete.
Asta este valabil și pentru tați, evident.

Mai multe despre mama și 8 martie aici:
Mama de George Coșbuc-blog post de Cristina G.

Afirmații pozitive

Contact

Nume

E-mail *

Mesaj *