Mama de George Coșbuc

Întotdeauna am iubit poeziile despre mame, căci poeții români sunt maeștri în a le compune.
Când eram mică am învățat multe dintre ele, însă când am plecat peste hotare, „Mama” de George Coșbuc a fost poezia mea de suflet.

În vaduri ape repezi curg

Şi vuiet dau în cale,

Iar plopi în umedul amurg

Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc

Cărări ce duc la moară -

Acolo, mamă, te zăresc

Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,

Pocnind din vreme-n vreme,

Trei vreascuri rupte dintr-un gard.

Iar flacăra lor geme.

Clipeşte-abia din când în când

Cu stingerea-n bătaie,

Lumini cu umbre-amestecând

Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau

Şi torc în rând cu tine;

Sunt încă mici şi tată n-au

Şi George nu mai vine.

Un basm cu pajuri şi cu zmei

Începe-acum o fată,

Tu taci ş-asculţi povestea ei

Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,

Căci gânduri te frământă.

Spui şoapte fără de-nţeles,

Şi ochii tăi stau ţântă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici

Când fusul se desfiră...

Te uiţi la el şi nu-l ridici,

Şi fetele se miră.

„...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!”

La geam tu sari deodată,

Prin noapte-afară lung priveşti -

— „Ce vezi?” întreab-o fată.

— „Nimic... Mi s-a părut aşa!”

Şi jalea te răpune,

Şi fiecare vorbă-a ta

E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând

De jos a ta privire:

— „Eu simt că voi muri-n curând,

Că nu-mi mai sunt în fire...

Mai ştiu şi eu la ce gândeam?

Aveţi şi voi un frate...

Mi s-a părut c-aud la geam

Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,

Aş mai trăi o viaţă.

E dus, şi voi muri dorind

Să-l văd o dată-n faţă.

Aşa vrea poate Dumnezeu,

Aşa mi-e datul sorţii,

Să n-am eu pe băiatul meu

La cap, în ceasul morţii!”

Afară-i vânt şi e-nnorat,

Şi noaptea e târzie;

Copilele ţi s-au culcat -

Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând:

„E dus şi nu mai vine!”

Ş-adormi târziu cu mine-n gând

Ca să visezi de mine!

Mama, când face copiii, știe că la un moment dat ei vor pleca.

Și suferă biata de ea, suferă în fiecare zi așteptând în tăcere.

Dar nici copilului nu-i este mai bine căci gândul i se întoarce mereu la ea, mama, femeia ce l-a purtat în pântece, i-a dat să sugă și i-a șters lacrimile.

Le este greu amândurora, dar în ziua de azi banul... banul are întâietatea în sufletul multor oameni.

Mamele aparțin trecutului.

„A fost și nu mai este.”

Eu zic așa, de ai o mamă, n-o pune deoparte ca pe-o icoană. Mama-i un suflet care sângerează mereu pentru tine.

Cinstește-o acum.

Viziteaz-o când poți... marea... marea poate aștepta, dar mamelor le scapă timpul printre degete.

Asta este valabil și pentru tați, evident.

Mai multe despre mama și 8 martie aici: