Esti scriitor sau ai vrea sa fii? Carte GRATUITA de Cristina G.

Cum am scris de multe ori, când eram mică mi-aș fi dorit din inimă să devin scriitoare.
Era însă o dorință absolut imposibilă și nici n-am îndrăznit să visez că aș putea publica într-o zi.
Însă am scris vreme de 30 de ani. Și-apoi am ars tot căci mi-era rușine.
Rușine că cineva ar fi putut descoperi poveștile scrise de mine... povești reale și închipuite.
Eram îngrozită de critici și bătăi de joc.
Apoi... am împlinit 40 de ani și-am știut exact ce aveam să fac mai departe.

De atunci - circa acum 3 ani, am scris și publicat cam 25 de cărți. Sincer, nu știu numărul.
10 în limba engleză și restul în română.
Lista o găsești pe Amazon, dacă ești interesat.

Săptămâna asta am lansat un blog dedicat celor care vor să scrie și să publice dar nu știu cum sau nu au curaj. Pe https://publicagratuitcarti.blogspot.com îi încurajez și îi ajut cât  și cum pot. 

Ba mai mult, zilele acestea voi publica un manifest în limba română pentru acești oameni cu care mă identific.

Până atunci, nu știu dacă citești în engleză, dar dacă răspunsul este da, te invit să descarci în mod GRATUIT această carte inspirațională și motivațională.

Author for Life or for a Living? se numește, după cum vezi în imaginea de mai jos = coperta.

De ce o ofer GRATIS? 
Pentru că MERIȚI!

Merită să o descarci chiar dacă nivelul tău de engleză nu este foarte înalt deoarece este scrisă special pentru vorbitorii de limbă engleză ca limbă secundară. 

Ca să o descarci, ai nevoie de un cont GRATUIT pe Amazon.
Nu-ți cer datele la card când îți faci cont ori când descarci cartea.
Dacă ți le cer, ai apăsat pe ceva greșit, fă un pas înapoi și rectifică.

În cazul în care o citești și-ți place, te rog, te rog din suflet să lași un comentariu (recenzie) pe Goodreads, Google, Amazon, sau oriunde vrei și poți tu.
Numai să fie în public. 

Nu ar strica să dai și un like la paginile mele de Facebook în semn de mulțumire (lista mai jos). Sau un share la postare. Ori altceva, numai să fie ceva bun. 

Atenție: dacă cumperi cărți de pe Amazon - nu neapărat ale mele - cumpără mai multe odată ca să eviți să plătești transportul.
Cărțile sunt optime idei de cadouri și nu se învechesc niciodată. 
Mă refer la cărți de hârtie (print) și nu electronice. La alea nu plătești transport.



Înscrie-te la scrisoarea ocazională ca să fii ținut la curent cu toate surprizele ce pregătesc.
Dacă ești cititor avid, vei putea primi gratuit unele dintre cărțile mele.


Cărțile mele sunt publicate în ambele formate: electronic și de hârtie (print/paperback).
Lista aici (apasă).

Cele în limba engleză se găsesc pe Amazon, în special.

Cele în limba română, o parte - exclusiv de hârtie - se găsesc pe Amazon. Însă pot fi comandate și fizic în librăria ta preferată. Vorbește cu vânzătorul sau vânzătoarea.

Atenție: dacă cumperi cărți de pe Amazon - nu neapărat ale mele - cumpără mai multe odată ca să eviți să plătești transportul.
Cărțile sunt optime idei de cadouri și nu se învechesc niciodată. 

Cele electronice se găsesc absolut peste tot în mediul online (căutând „cărți de Cristina G.”): 


Hai cu mine pe rețele de socializare, bloguri, pagini oficiale: 



Ai citit cărțile mele și ți-au plăcut? 
Te rog, dedică 2 minute să-ți scrii opiniile prețioase. 



Dacă ți-am fost de folos cu ceva, un like, share, comment (îmi place, distribuie, comentează) este echivalent cu Mulțumesc


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Afirmații pozitive

Contact

Nume

E-mail *

Mesaj *