Mesaj de prețuire

Într-o zi, cam acum două săptămâni, printre sutele de mesaje pe care le primesc zi de zi, un nume de femeie mi-a atras atenția.
Nu l-am deschis imediat pentru că eram ocupată.
Probabil a durat cam 48 de ore până am apăsat pe el.

Mesajul zicea asta:
„Tocmai am descoperit cărțile tele și sincer m-au impresionat. Am descoperit că mă identific mult cu tot ceea ce scrii. Am fost copil in vremea comunismului. Imi place foarte mult cum, și ce scrii.” 

Inițial, am crezut că-i o glumă, căci cartea despre comunism - 14 nuanțe de roșu - iese abia săptămâna asta. Ori cealaltă. În fine, iese până la sfârșitul lunii martie (2019).

M-am gândit cam două zile dacă să răspund sau nu.
Și apoi am răspuns, chiar dacă am gândit că-i un mesaj în bășcălie. Din educație așa.
„Îți mulțumesc tare mult pentru email și cuvintele frumoase. E o încurajare prețioasă. 
Mă bucur enorm că-ți plac cărțile mele, însă nu-mi  dau seama la care te referi. Poate la acelea în engleză?” 

Chiar credeam că se referea la „Oranges at Christmas in a Communist Country,  Humans Cursed by Geography in the Pursuit of Happiness etc.”

Persoana, a cărei nume prefer să-l țin privat, mi-a răspuns așa:

„Mulțumesc frumos pentru timpul acordat mesajului meu. Nu am o carte preferată îmi plac toate, îmi place cum le scrii,cum povestești amintirile. Cărțile tele m-au făcut să simt că dacă m-aș întoarce în România acum, aș regăsi acea lume unde totul continuă la fel de magic și de etern. 

Vreau doar să îți mulțumesc pentru felul cum scrii, pentru că ai împărtășit cu noi atâtea comori culinare , atâtea povești adevărate... 

Mulțumesc” 

Se referea la seria de cărți de bucate intitulată „Rețetele bunicii învățate de la mama”. 

În paginile acelor cărți am scris eu mult despre comunism, tradiții și obiceiuri poate de mult uitate.  

Acum, nu știu ce crezi tu despre această mărturie de prețuire a muncii mele de o viață întreagă, însă eu... sunt profund recunoscătoare. 

Așa cum am scris de mai multe ori, cititorii (sau clienții, în general) își scriu părerea dacă sunt supărați/ofensați etc. Rar se-ntâmplă să-ți scrie cineva de bine, în privat sau în public. 

De când eram mică visez să citesc astfel de recunoașteri. 

Și nu degeaba. Nu stau cu mâinile sub cap la umbra unui păr și-aștept să-mi cadă laude din cer... 

„Băi, dar ce bine stai! Mai rar așa ceva. Bravo!” 

Nu mă cred cea mai tare scriitoare din țară, nici pe departe, însă aceste mesaje sunt mărturii candide cum că rândurile mele mângâie sufletul unor oameni. 

Am mai zis că nu scriu pentru toți. Nu mă aștept (deși aș vrea) să impresionez o lume întreagă. Dacă reușesc să stârnesc un zâmbet, sau să fac să curgă o lacrimă unui singur cititor, eu mă simt împlinită. 

Înseamnă că nu mi-am pierdut vremea. 

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu scriu pentru mine ci pentru tine. 

Nu pot decât să-mi aplec capul în fața cititorilor care după ce că au dat bani pe cărțile mele, le-au citit și apoi au decis să-mi lumineze ziua și noaptea. 

Sunt sigură că universul le va întoarce înmiit înapoi ceea ce împrăștie în el. 

Dacă te-am făcut să reflectezi, sau ți-am stârnit un zâmbet, un Like la pagina Facebook este echivalent cu „Mulțumesc”.

De ești mulțumit și te simți generos, un comentariu ar fi foarte apreciat.

Dacă vrei să citești despre proiectul meu de suflet, ONG-ul Iubiți bătrânii, apasă aici.