Dragi oameni cu suflet,
De mai mult de doi ani, urmăresc cu mare durere și totodată speranță cazul micuței Vicktoria, pe Facebook.
Unii dintre voi îl cunosc deja. Lupta zilnică a mamei Melinda și a fetiței este absolut colosală.
Este deosebit de înduioșător
și greu de crezut că o singură femeie poate să facă atât de mult pentru
copilul ei. Mama Melinda se împarte între serviciu, programări la fel de fel
doctori, casă, copii și, pe deasupra, scrie tuturor și răspunde celor
interesați de cazul fetiței ei pe rețelele de socializare, personale dar și ale
asociației caritabile dedicată adunării de fonduri (apasă).
De câte ori n-am
auzit oamenii spunând cu frustrare: „Nu am timp.”
Oare Mama Melinda
ce ar putea mai spune, ținând cont de câte ore are o zi?
Pot doar să-mi
imaginez cât de greu trebuie să fie. Câtă răbdare, cât sacrificiu, câte
compromisuri, dar cel mai mult, câtă iubire...
De la bun început am vrut să
ajut cumva. Să scriu este lucrul pe care știu să-l fac cel mai bine. Dar, la
fel ca și pentru Mama Melinda, ziua mea are 24 de ore. N-am reușit.
Aș vrea să adun ceva bani, mai mult decât să scriu (în acest caz), dar n-am averi. Ca și tine, poate, am datorii. O mare de datorii și un munte de responsabilități.
Și totuși, totuși... puțin câte puțin se-adună.
Nu vreau să te plictisesc prea mult, toți avem probleme, puțin timp liber la dispoziție, niciodată destui bani. Dar, dacă ai 5 minute, apasă pe acest link, să vezi cât de frumos scrie Mama Melinda la fiecare fotografie minunată. Poveste după poveste, cu speranță în suflet. Din iubire. Infinită iubire.
Știi, eu cred în miracole. Și cred că fiecare dintre noi poate înfăptui cel puțin unul, în fiecare zi.
Ajutând-o pe Vicktoria, te ajuți pe tine.
Te rog, om frumos, dacă poți să renunți chiar și la 10 lei, fă-o cu drag. Nu lua din gura copiilor, sacrifică puțin din „porția ta”.
Încearcă să-ți imaginezi pe cineva
drag în locul Vicktoriei. Nu ai vrea să fie ajutat/ă?
Eu da.
La final, ai
conturile bancare unde poți trimite atât cât crezi și-ți permiți. Nicio sumă nu-i prea mică. Și viceversa, clar.
Măcar o rugăciune poți să spui. Nu? Te rog! Nu contează la care Dumnezeu te rogi, EL este unul și același pentru noi toți.
Iar dacă nu ai auzit despre Vicktoria și ai timp, și vrei să citești, mai jos ai povestea Vicktoriei, scrisă cu nemărginită iubire și credință de Mama Melinda.
„Mi-am așteptat fetița
acum 8 ani jumătate, aproape, cu gândul că o să fie ajutorul meu de
nădejde, va fi Îngerul meu în forma
absolută, va fi minunea care așteptam după
6, 8 luni diferență de primul născut al meu,
și va fi familia perfectă și împlinită,
un băiat și o fată . Cine și-ar
dori mai mult?
Vicktoria s-a
născut în dimineața unei zile de vară perfect sănătoasă, iar dacă credeam ca intr-un final asa a fost
cum îmi dorisem, la doar doi ani jumatate , au început si problemele in familia
noastra. Desi nimic nu prevestea raul,
la 2 ani, observasem ca desi refuza sa faca pasi in premergator, cand vroia sa
faca pasi singura, cădea din picioare, parca i se taise tot elanul si forta din
picioruse. am plecat pentru prima oara la un consult la psihiatrie neurologica,
unde fetita mea a fost consultat, i se facuse chiar si radiografie si
rezultatul parea normal.
Lucrurile din
pacate nu se oprisera aici, la nici 4 lini, mama venise acasa din strainatate
si i se paruse si ei destul de ciudat pasii facuti de Vicktoria, astfel ca făcusem
programare iar la ortoped. dl doctor la o clinica privata din cluj napoca me
confirmasera iar, ca din punct de vedere osos, nu este nicio problema, doar ca
problemele vin pe cale neurologica. . . . asa ca am facut programarea si la
neurologie si de aici incolo tot calvarul nostru.
Prima data , NI
S-A SPUS CA ESTE UN COPIL SPECIAL, RAMAS
IN URMA. Apoi ca este cu lipsa de oxigen, am facut toate analizele necesare sa
depistam ce probleme are fetița noastră, dar nu am reusit sa dam de niciun diagnostic.
În urma Rmn-ului făcut in 2015, totul era normal. Singurul avertisment care imi
părea atunci în neregula a fost pe hartia medicala doua cuvinte, care imi punea
mereu intrebari si nu imi daduse pace a fost, "mers ataxic". ataxia
nu este o boala ci un sindrom, citisem pe vrema aceea pe internet , rasfoind
google seara de seara, in incercarea sa gasesc un raspuns la toate intrebarile, insa acest sindrom nu imi daduse pace si daca pentru noi a fost un soc ca
fetita mea e speciala, am inceput sa caut solutii, iar la scurt timp aflasem si
de celule stem, care am si facut in 2018 in turcia.
Si Vicktoria nu a mai căzut, Am vazut intr-un
final speranta. ca totul va fi bine, ca incet facand multe terapii de
recuperare, vom fi mai bine si mai bine. dar povestile nu au mereu final
fericit, ba chiar se intampla sa afli vesti mult mai grave.
In octombrie anul
trecut eram iar inapoi la spitalul de neurologie, unde si dna doctor isi punea
intrebarea de ce oare nu reuseste sa
vorbeasca si de e oare pe plan psihic nicio imbunatatire. Imi amintesc, imi
ceruse acel cd cu RMN sa se uite pe el. In martie am convenit de comun acord sa
repetam RMN si am primit cel mai mare soc al vietii noastre, hipoplazie cerebeloasa difuza, atrofierea creierului
mic, o boala care efectiv este necunoscuta in tara, fiind doar 3 cazuri la noi
in Romania, una fiind a Vicktoriei.
BOALA se
manifesta prin pierderea volumului cerebelului, poate fi progresiva. Atrofia
reprezintă procesul prin care are loc o diminuare progresivă și ireversibilă a
unui țesut sau organ. În cazul
creierului, atrofia se referă la
scăderea parenchimului cerebral, pierderea celulelor nervoase (neuroni) și a
conexiunilor dintre ei (sinapse) și reducerea capacității intelectuale până la
instalarea demenței. se intampla la varstnici, nu la copii.
O noua sansa si
singura o vad acum in celule stem si in terapii.
Creierul trebuie
sa lupte, Vicktoria lupta , noi luptam
cu ea impreuna, nu o pot pierde si strig dupa ajutor, daca asa pot sa o
ajut, atunci cer ajutor peste tot Nu pot
sa exprim cum ma simt in acest moment scriind acest mail, insa trebuie sa
scriu, sa continui sa lupt, altfel nu mi-o iert niciodata ca nu am facut
destul Boala nu o lasa sa fie un copil
normal, trebuie sa strangem bani pentru aceste celule, pentru terapii, in total
52 000 de euro, imi crasnesc dintii, de frica de emotii, de neputinta.
Fiica mea este o
luptătoare si incerc sa nu ii arat si sa ii transmit frica si socul care il mai
port in suflet, plang atunci cand nimeni nu vede am deschis asociatia cu numele
ei, ducem o lupta pentru ea nu doar psihic , ca oamenii sa cunoasca cazul, si
fizic cu terapiile care le incercam acasa sa nu piarda din terapiile facute
deja.
Va rog din suflet
de mama , sa scrieti despre copila mea, dandu-ne speranta sa reusim, in lupta
noastra, va multumesc din suflet, mama Vicktoriei.
MELINDA GAL
(NISTOR)”
Acestea sunt conturile bancare, unde cine dorește să pună un zâmbet pe fața acestor oameni extraordinari, să le ia un pic din greutatea imensă ce poartă pe umeri de atâta timp, poate dona chiar și numai 10 Ron.
Hai să adunăm leu
cu leu.
Dacă ar fi
copilul tău, nu ai cere și tu?
Eu știu că aș
face-o. Exact ca Mama Melinda. Și niciodată nu-i ușor să ceri. Niciodată!!!
5 Ron + 50 Ron +
10 Ron + 5 Ron = Mai multe șanse la o viață normală.
Cont Ron:
RO29BTRL01301201P04401XX
Euro: RO03BTRLEURCRT00P0440101
SWIFT BTRLRO22
Cluj
Banca
Transilvania
Melinda Gal
Revolut
0775387220
BT Pay
0775387220
ASOCIATIA
VICTORIA MARIA NISTOR
CUI43290412
Lei -
RO42BTRLRONCRT0567361601
EUR -
RO89BTRLEURCRT0567361601
Fie ca universul să-ți dea înapoi înmiit, timpul ce ai investit în a citi aceste rânduri, timpul pe care sper că-l vei investi în a împărți cu prietenii, a distribui această postare, dar mai ales apelul mamei Melinda - și să ai infinit înapoi - dacă donezi bani.
Oricât de mică ar fi suma de bani pe care ai dona-o, ar fi mai mult decât nimic.
Ce împrăștii în univers, se întoarce înapoi. Poate nu acum, poate nici în 10 ani și poate nu în această viață, dar cândva, undeva vei avea înapoi și mult mai mult decât ai dat.
Cred cu fermitate în această idee.
Fii bun și generos cu toată lumea, omule. Când ajuți pe ceilalți, te ajuți pe tine.
