Această postare este dedicată patronului firmei de construcții din satul meu natal cu care colaborez la construcția căsuței mamei mele, domnul Ionel Dancă - Nelu pentru prieteni, cunoscuți și unii parteneri de afaceri, cum sunt eu.
Și asta pentru a-mi arăta gratitudinea pentru tot ajutorul pe care mi-l dă de când am început să discutăm despre acest proiect de suflet al meu, adică construirea unei locuințe pentru mama mea - și pentru mine, că doar n-am să dorm pe sub poduri după ce mi-am vândut apartamentul, ca să pot începe lucrările.
Dacă mă urmărești pe bloguri, rețele de socializare, cărți sau ai citit despre mine cine știe pe unde (ha, ha, ha! Glumesc. Nu-s VIP - încă!) știi că în ianuarie, anul acesta, m-am întors în țară după 15 ani de pribegie, pentru a avea grijă de mama mea.
Am plecat de mult din sat, însă chiar și-atunci când locuiam aici, nu cunoaștem multă lume deoarece pe mine mă interesează cărțile mai mult.
Pe Nelu îl știam „din vedere” pentru că fratele lui mi-a fost coleg de clasă în generală (clasele I-VIII).
Poate tu ai visat întotdeauna să-ți faci o casă și ai în minte ceva precis. Poate știi exact de unde să începi și pe ce să pui mâna.
Eu... singurul lucru pe care știu să pun mâna este pixul.
Da. Și asta numai la figurat.
Nu, nu. Nu te gândi aiurea. Nu stau cu „pixul în mână”, „nu frec menta”, nu mă lungesc pe spate să privesc tavanul, nu. Scriu povești, romane, memorii, postări pe bloguri. Numai că nu scriu cu pixul pe o foaie de hârtie, ci pe un document Word pe calculator. Fără pix. Tastez.
În sfârșit, ce vreau să spun este că pe 30 ianuarie, când am ajuns în țară, habar nu aveam pe cine să întreb, ce să fac, de care perete să-mi bat capul ca să discut despre o casă la care nu m-am gândit decât în treacăt când eram mică.
Nu mă pricep la astfel de lucruri, ba mai mult, mă îngrozesc pur și simplu.
Am întrebat câteva persoane dacă știu vreun meseriaș de încredere și-au tot ridicat din umeri: „Au plecat toți peste hotare. N-ai cu cine să faci ceva acătării.”
Într-o zi însă cineva mi-a dat numărul lui „Dancă”.
L-am sunat imediat și i-am explicat bâlbâind ce aș vrea și anume: să construiesc o casă cât mai curând cu putință, chiar și imediat. Menționez că era încă plină iarnă.
Parcă cum îl văd cum a pufnit în râs crezând sau gândind că sunt nebună de legat, căci habar nu aveam ce spuneam.
— Cum o vrei, ai un proiect ceva? a întrebat Nelu.
— O vreau cu baie și apă curentă. N-am un proiect, nu.
M-a privit atent să vadă dacă-mi bat joc de el, căci era clar că nu știam pe ce planetă mă aflam.
Am recunoscut că-s căzută de pe Lună și l-am rugat să mă ajute să pricep ce trebuie să fac.
Și-ți spun sincer, Nelu e omul cel mai înțelegător și răbdător pe care l-am întâlnit în țara mea de când m-am întors.
M-a ascultat ore-n șir, s-a crucit de ignoranța mea, dar tot m-a sfătuit cum ar trebui să fac.
Și-am văzut din prima că este ceea ce se numește „meseriaș”, mai bine zis „meșter”.
Omul nu s-a născut șef, nu. Nelu a început de jos, adică a învățat meserie, știe să construiască bine și nu-i este rușine să se murdărească pe mâini la orice oră.
Dimpotrivă. Dacă nimeni nu face, se bagă el, fără să ezite. Nu contează că-i frig, că-i greu, că-i periculos, că plouă, el nu se ascunde, nu fuge, nu se fofilează.
E drept că nu m-a felicitat când am lansat cartea „14 nuanțe de roșu”, însă asta nu înseamnă că-i om rău, ci că nu dă doi bani pe cariera mea de scriitor.
Cred că pentru el faptul că scriu e un fel de capriciu, un moft, o scuză de a scăpa de treabă poate.
Nu știu. Zic.
I-am „bătut eu obrazul” de mai multe ori, dar a zis „că-i prea târziu să mă felicite - evenimentul a trecut”.
Eu am răspuns că-i „mai bine mai târziu decât niciodată”, dar el nu crede în proverbul ăsta.
Hai, să nu-l mai bârfesc, căci l-a răscumpărat frumoasa lui soție care a venit la lansare și m-a îmbrățișat arătându-și aprecierea. În plus a cumpărat cartea și mi-a cerut un autograf.
Vreau pe această cale să-i mulțumesc din inimă, căci gestul ei m-a emoționat tare de tot. Nu știu ce-am bâlbâit.
De asta l-am și iertat așa de ușor pe Nelu. I-a plătit soția păcatele, așa cum fac multe altele. Moldovencele în special.
Da, da. Din Moldova suntem. Moldova României, județul Neamț, pe lângă Roman.
Dar să mă întorc la construcția care-i în plină activitate. Bine, nu în acest moment, nu știu când citești tu, dar când scriu eu e aproape miezul nopții în Gherăești. Oamenii normali dorm. Constructorii mai ales. Inclusiv Nelu și trupa lui.
După mai multe discuții lămuritoare, am bătut palma cu Nelu să-mi facă casa la roșu cu acoperiș, căci cam atâția bani am deocamdată.
Omul lucrează legal, nu te gândi. Are o firmă serioasă, dar mi-e lene să-i caut numele pe contract. Parcă-i ceva cu VIP Construct, dar nu sunt sigură.
Dacă toate merg bine, pe la Paști (2019) casa are acoperiș.
Și pentru asta țin să-i mulțumesc din inimă lui Nelu și echipei lui de băieți, băiețandri și bărbați în toate firea care și-au dat și-și dau toată silința să ducă proiectul la îndeplinire așa cum l-am vrut eu.
Acuși punem prosoape (2 că acoperișu-i în două ape) pe grinzile de la acoperiș. Deja se pregătesc să le taie-n vreo 7 căci cam atâția sunt la lucru.
Căci prosoape nu se mai găsesc... nu. Or fi cu ciubote roșii. Offf!
Aș vrea să-i bârfesc pe meșteri un pic, dar nu vreau să mă pun rău cu ei. Mai au puțin de lucru.
Glumesc.
N-am de ce să mă plâng.
Îi respect, mă respectă. 75%... hai 90%, na.
Scriu eu o carte despre ce le debitează mințile. Da. Da. Să vezi atunci cum o să-mi facă vânzare că acum nu-s interesați de perioada comunismului. A trecut de mult.
Mă opresc aici că-s ruptă de somn și mâine-i o altă zi în care băieții vin la muncă și trag tare să termine, căci au alte lucrări. Asta dacă nu plouă.
Numai de-ar ploua că pământul suferă rău de tot.
Acum eu știu că Nelu n-are nevoie să-l recomand eu, are clienți destui că-i cunoscut în zonă. Și nu ca un cal breaz, nu, ci ca un om pe care te poți baza.
Un om care se dă peste cap să facă ce promite.
Un om care stă de vorbă cât este necesar, se adaptează cerințelor, nevoilor și posibilităților fără să te facă să te simți ca un imbecil (chiar dacă nu te felicită pentru realizările tale).
Un om care te sfătuiește ca un frate mai mare cum să faci o casă trainică și practică.
Da. N-are nevoie de recomandări sau laude, dar eu simt că-i datorez multe acestui constructor cum rar găsești, și de aceea îți spun că dacă ai de gând să-ți faci o casă prin zona Gherăeștiului (județul Neamț), contactează-l cu încredere.
Ce anume face?
De toate.
Casa la cheie.
Tu-i dai banii, pleci în străinătate, stai câteva luni și când te-ntorci ai casa așa cum i-ai spus lui Nelu că o visezi.
Nu-ți dau numărul lui de telefon încă. Scrie-mi în privat sau pe Facebook și ți-l dau cu drag.
Să-l întreb dacă-mi dă voie să-l fac public, că nu vreau să ne certăm pe ultima sută de metri.
Asta și pentru că sigur vreau să mai fac cu el și alte lucrări viitoare.
Trebuie neapărat s-o aduc pe mama acasă cât mai degrabă căci biata de ea plânge de dor.
Update 13 aprilie 2019
Nelu mi-a dat permisiunea să-i public numărul de telefon, că așa este el și vrea să ajute pe toate lumea, dacă poate: 0765231141
Nelu a înțeles exigențele mele și chiar dacă i s-au părut absurde, s-a angajat să lucreze cu mine și pentru asta o să-i fiu veșnic recunoscătoare. Eu nu știu dacă aș fi avut curajul să lucrez cu mine.
Numai să nu-mi scoată ochii pentru că i-am luat vreun bec ceva că-i vai și amar.
Referința asta o înțelege doar el. Nu-ți bate capul.
Abia aștept să mă mut de pe capul fratelui meu. Am toate hainele-n cutii și saci. Nu mai știu pe ce lume trăiesc. Vreau stabilitate. Vreau să vină mama cât mai curând acasă ca să ne liniștim amândouă și să se odihnească draga mea soră, Anișoara.
Domnule Ionel Dancă, știu că nu citești tu bloguri sau cărți - când naiba? - dar eu țin să-ți mulțumesc din suflet și să-ți doresc să ai ce-ți dorești tu alături de familia ta dragă.
P.s. Când ajung faimoasă nu te mai cunosc.
Mulțumesc, evident, din inimă meșterilor care sunt mai punctuali decât un ceas elvețian și-l fac pe domnul Dancă mândru de o asemenea echipă.
Multă sănătate și puterea la loc.
Și asta pentru a-mi arăta gratitudinea pentru tot ajutorul pe care mi-l dă de când am început să discutăm despre acest proiect de suflet al meu, adică construirea unei locuințe pentru mama mea - și pentru mine, că doar n-am să dorm pe sub poduri după ce mi-am vândut apartamentul, ca să pot începe lucrările.
Dacă mă urmărești pe bloguri, rețele de socializare, cărți sau ai citit despre mine cine știe pe unde (ha, ha, ha! Glumesc. Nu-s VIP - încă!) știi că în ianuarie, anul acesta, m-am întors în țară după 15 ani de pribegie, pentru a avea grijă de mama mea.
Am plecat de mult din sat, însă chiar și-atunci când locuiam aici, nu cunoaștem multă lume deoarece pe mine mă interesează cărțile mai mult.
Pe Nelu îl știam „din vedere” pentru că fratele lui mi-a fost coleg de clasă în generală (clasele I-VIII).
Poate tu ai visat întotdeauna să-ți faci o casă și ai în minte ceva precis. Poate știi exact de unde să începi și pe ce să pui mâna.
Eu... singurul lucru pe care știu să pun mâna este pixul.
Da. Și asta numai la figurat.
Nu, nu. Nu te gândi aiurea. Nu stau cu „pixul în mână”, „nu frec menta”, nu mă lungesc pe spate să privesc tavanul, nu. Scriu povești, romane, memorii, postări pe bloguri. Numai că nu scriu cu pixul pe o foaie de hârtie, ci pe un document Word pe calculator. Fără pix. Tastez.
În sfârșit, ce vreau să spun este că pe 30 ianuarie, când am ajuns în țară, habar nu aveam pe cine să întreb, ce să fac, de care perete să-mi bat capul ca să discut despre o casă la care nu m-am gândit decât în treacăt când eram mică.
Nu mă pricep la astfel de lucruri, ba mai mult, mă îngrozesc pur și simplu.
Am întrebat câteva persoane dacă știu vreun meseriaș de încredere și-au tot ridicat din umeri: „Au plecat toți peste hotare. N-ai cu cine să faci ceva acătării.”
Într-o zi însă cineva mi-a dat numărul lui „Dancă”.
L-am sunat imediat și i-am explicat bâlbâind ce aș vrea și anume: să construiesc o casă cât mai curând cu putință, chiar și imediat. Menționez că era încă plină iarnă.
Parcă cum îl văd cum a pufnit în râs crezând sau gândind că sunt nebună de legat, căci habar nu aveam ce spuneam.
— Cum o vrei, ai un proiect ceva? a întrebat Nelu.
— O vreau cu baie și apă curentă. N-am un proiect, nu.
M-a privit atent să vadă dacă-mi bat joc de el, căci era clar că nu știam pe ce planetă mă aflam.
Am recunoscut că-s căzută de pe Lună și l-am rugat să mă ajute să pricep ce trebuie să fac.
Și-ți spun sincer, Nelu e omul cel mai înțelegător și răbdător pe care l-am întâlnit în țara mea de când m-am întors.
M-a ascultat ore-n șir, s-a crucit de ignoranța mea, dar tot m-a sfătuit cum ar trebui să fac.
Și-am văzut din prima că este ceea ce se numește „meseriaș”, mai bine zis „meșter”.
Omul nu s-a născut șef, nu. Nelu a început de jos, adică a învățat meserie, știe să construiască bine și nu-i este rușine să se murdărească pe mâini la orice oră.
Dimpotrivă. Dacă nimeni nu face, se bagă el, fără să ezite. Nu contează că-i frig, că-i greu, că-i periculos, că plouă, el nu se ascunde, nu fuge, nu se fofilează.
E drept că nu m-a felicitat când am lansat cartea „14 nuanțe de roșu”, însă asta nu înseamnă că-i om rău, ci că nu dă doi bani pe cariera mea de scriitor.
Cred că pentru el faptul că scriu e un fel de capriciu, un moft, o scuză de a scăpa de treabă poate.
Nu știu. Zic.
I-am „bătut eu obrazul” de mai multe ori, dar a zis „că-i prea târziu să mă felicite - evenimentul a trecut”.
Eu am răspuns că-i „mai bine mai târziu decât niciodată”, dar el nu crede în proverbul ăsta.
Hai, să nu-l mai bârfesc, căci l-a răscumpărat frumoasa lui soție care a venit la lansare și m-a îmbrățișat arătându-și aprecierea. În plus a cumpărat cartea și mi-a cerut un autograf.
Vreau pe această cale să-i mulțumesc din inimă, căci gestul ei m-a emoționat tare de tot. Nu știu ce-am bâlbâit.
De asta l-am și iertat așa de ușor pe Nelu. I-a plătit soția păcatele, așa cum fac multe altele. Moldovencele în special.
Da, da. Din Moldova suntem. Moldova României, județul Neamț, pe lângă Roman.
Dar să mă întorc la construcția care-i în plină activitate. Bine, nu în acest moment, nu știu când citești tu, dar când scriu eu e aproape miezul nopții în Gherăești. Oamenii normali dorm. Constructorii mai ales. Inclusiv Nelu și trupa lui.
După mai multe discuții lămuritoare, am bătut palma cu Nelu să-mi facă casa la roșu cu acoperiș, căci cam atâția bani am deocamdată.
Omul lucrează legal, nu te gândi. Are o firmă serioasă, dar mi-e lene să-i caut numele pe contract. Parcă-i ceva cu VIP Construct, dar nu sunt sigură.
Dacă toate merg bine, pe la Paști (2019) casa are acoperiș.
Și pentru asta țin să-i mulțumesc din inimă lui Nelu și echipei lui de băieți, băiețandri și bărbați în toate firea care și-au dat și-și dau toată silința să ducă proiectul la îndeplinire așa cum l-am vrut eu.
Acuși punem prosoape (2 că acoperișu-i în două ape) pe grinzile de la acoperiș. Deja se pregătesc să le taie-n vreo 7 căci cam atâția sunt la lucru.
Căci prosoape nu se mai găsesc... nu. Or fi cu ciubote roșii. Offf!
Aș vrea să-i bârfesc pe meșteri un pic, dar nu vreau să mă pun rău cu ei. Mai au puțin de lucru.
Glumesc.
N-am de ce să mă plâng.
Îi respect, mă respectă. 75%... hai 90%, na.
Scriu eu o carte despre ce le debitează mințile. Da. Da. Să vezi atunci cum o să-mi facă vânzare că acum nu-s interesați de perioada comunismului. A trecut de mult.
Mă opresc aici că-s ruptă de somn și mâine-i o altă zi în care băieții vin la muncă și trag tare să termine, căci au alte lucrări. Asta dacă nu plouă.
Numai de-ar ploua că pământul suferă rău de tot.
Acum eu știu că Nelu n-are nevoie să-l recomand eu, are clienți destui că-i cunoscut în zonă. Și nu ca un cal breaz, nu, ci ca un om pe care te poți baza.
Un om care se dă peste cap să facă ce promite.
Un om care stă de vorbă cât este necesar, se adaptează cerințelor, nevoilor și posibilităților fără să te facă să te simți ca un imbecil (chiar dacă nu te felicită pentru realizările tale).
Un om care te sfătuiește ca un frate mai mare cum să faci o casă trainică și practică.
Da. N-are nevoie de recomandări sau laude, dar eu simt că-i datorez multe acestui constructor cum rar găsești, și de aceea îți spun că dacă ai de gând să-ți faci o casă prin zona Gherăeștiului (județul Neamț), contactează-l cu încredere.
Ce anume face?
De toate.
Casa la cheie.
Tu-i dai banii, pleci în străinătate, stai câteva luni și când te-ntorci ai casa așa cum i-ai spus lui Nelu că o visezi.
Nu-ți dau numărul lui de telefon încă. Scrie-mi în privat sau pe Facebook și ți-l dau cu drag.
Să-l întreb dacă-mi dă voie să-l fac public, că nu vreau să ne certăm pe ultima sută de metri.
Asta și pentru că sigur vreau să mai fac cu el și alte lucrări viitoare.
Trebuie neapărat s-o aduc pe mama acasă cât mai degrabă căci biata de ea plânge de dor.
Update 13 aprilie 2019
Nelu mi-a dat permisiunea să-i public numărul de telefon, că așa este el și vrea să ajute pe toate lumea, dacă poate: 0765231141
Nelu a înțeles exigențele mele și chiar dacă i s-au părut absurde, s-a angajat să lucreze cu mine și pentru asta o să-i fiu veșnic recunoscătoare. Eu nu știu dacă aș fi avut curajul să lucrez cu mine.
Numai să nu-mi scoată ochii pentru că i-am luat vreun bec ceva că-i vai și amar.
Referința asta o înțelege doar el. Nu-ți bate capul.
Abia aștept să mă mut de pe capul fratelui meu. Am toate hainele-n cutii și saci. Nu mai știu pe ce lume trăiesc. Vreau stabilitate. Vreau să vină mama cât mai curând acasă ca să ne liniștim amândouă și să se odihnească draga mea soră, Anișoara.
P.s. Când ajung faimoasă nu te mai cunosc.
Mulțumesc, evident, din inimă meșterilor care sunt mai punctuali decât un ceas elvețian și-l fac pe domnul Dancă mândru de o asemenea echipă.
Multă sănătate și puterea la loc.
.jpg)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu