Pentru că meriti

Am o surpriză pentru iubitorii de lectură.
Ofer cadou trei dintre cărțile mele de succes în format electronic.

De ce fac asta? 
Pentru că meriți.
Da, tu!
Tu, care citind, îți lași imaginația să zboare într-o lume necunoscută.
Tu care îmi apreciezi munca.
Tu care ai suflet mare și nu cauți nod în papură ci povestea de dincolo de cuvinte.

• 14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă - „Epoca de Aur” - Prima mea carte de memorii publicată în limba română și lansată pe 7 aprilie 2019. 

• Publică gratuit și vinde-ți singur cartea: Oricine poate deveni autor

• https://adabycristinag.blogspot.com/2019/04/gratis-acest-roman-de-dragoste
• https://14nuantederosu.blogspot.com/2019/04/gratis
• https://publicagratuitcarti.blogspot.com/2019/04/carte-cadou-pentru-scriitori-si-poeti.html
• https://scriitorcristinag.blogspot.com/2019/04/gratis-de-ziua-internationala-cartii.html

Această postare este dedicată patronului firmei de construcții din satul meu natal cu care colaborez la construcția căsuței mamei mele, domnul Ionel Dancă - Nelu pentru prieteni, cunoscuți și unii parteneri de afaceri, cum sunt eu.

Și asta pentru a-mi arăta gratitudinea pentru tot ajutorul pe care mi-l dă de când am început să discutăm despre acest proiect de suflet al meu, adică construirea unei locuințe pentru mama mea - și pentru mine, că doar n-am să dorm pe sub poduri după ce mi-am vândut apartamentul, ca să pot începe lucrările.

Dacă mă urmărești pe bloguri, rețele de socializare, cărți sau ai citit despre mine cine știe pe unde (ha, ha, ha! Glumesc. Nu-s VIP - încă!) știi că în ianuarie, anul acesta, m-am întors în țară după 15 ani de pribegie, pentru a avea grijă de mama mea.

Am plecat de mult din sat, însă chiar și-atunci când locuiam aici, nu cunoaștem multă lume deoarece pe mine mă interesează cărțile mai mult.

Pe Nelu îl știam „din vedere” pentru că fratele lui mi-a fost coleg de clasă în generală (clasele I-VIII).

Poate tu ai visat întotdeauna să-ți faci o casă și ai în minte ceva precis. Poate știi exact de unde să începi și pe ce să pui mâna.
Eu... singurul lucru pe care știu să pun mâna este pixul.
Da. Și asta numai la figurat.
Nu, nu. Nu te gândi aiurea. Nu stau cu „pixul în mână”, „nu frec menta”, nu mă lungesc pe spate să privesc tavanul, nu. Scriu povești, romane, memorii, postări pe bloguri. Numai că nu scriu cu pixul pe o foaie de hârtie, ci pe un document Word pe calculator. Fără pix. Tastez.

În sfârșit, ce vreau să spun este că pe 30 ianuarie, când am ajuns în țară, habar nu aveam pe cine să întreb, ce să fac, de care perete să-mi bat capul ca să discut despre o casă la care nu m-am gândit decât în treacăt când eram mică.

Nu mă pricep la astfel de lucruri, ba mai mult, mă îngrozesc pur și simplu.
Am întrebat câteva persoane dacă știu vreun meseriaș de încredere și-au tot ridicat din umeri: „Au plecat toți peste hotare. N-ai cu cine să faci ceva acătării.”
Într-o zi însă cineva mi-a dat numărul lui „Dancă”.

L-am sunat imediat și i-am explicat bâlbâind ce aș vrea și anume: să construiesc o casă cât mai curând cu putință, chiar și imediat. Menționez că era încă plină iarnă.
Parcă cum îl văd cum a pufnit în râs crezând sau gândind că sunt nebună de legat, căci habar nu aveam ce spuneam.
— Vreau să încep construcția unei case în acest moment, am spus clar și concis.
— Cum o vrei, ai un proiect ceva? a întrebat Nelu.
— O vreau cu baie și apă curentă. N-am un proiect, nu.

M-a privit atent să vadă dacă-mi bat joc de el, căci era clar că nu știam pe ce planetă mă aflam.
Am recunoscut că-s căzută de pe Lună și l-am rugat să mă ajute să pricep ce trebuie să fac.

Și-ți spun sincer, Nelu e omul cel mai înțelegător și răbdător pe care l-am întâlnit în țara mea de când m-am întors.
M-a ascultat ore-n șir, s-a crucit de ignoranța mea, dar tot m-a sfătuit cum ar trebui să fac.
Și-am văzut din prima că este ceea ce se numește „meseriaș”, mai bine zis „meșter”.

Omul nu s-a născut șef, nu. Nelu a început de jos, adică a învățat meserie, știe să construiască bine și nu-i este rușine să se murdărească pe mâini la orice oră.
Dimpotrivă. Dacă nimeni nu face, se bagă el, fără să ezite. Nu contează că-i frig, că-i greu, că-i periculos, că plouă, el nu se ascunde, nu fuge, nu se fofilează.

E drept că nu m-a felicitat când am lansat cartea „14 nuanțe de roșu”, însă asta nu înseamnă că-i om rău, ci că nu dă doi bani pe cariera mea de scriitor.
Cred că pentru el faptul că scriu e un fel de capriciu, un moft, o scuză de a scăpa de treabă poate.
Nu știu. Zic.
I-am „bătut eu obrazul” de mai multe ori, dar a zis „că-i prea târziu să mă felicite - evenimentul a trecut”.
Eu am răspuns că-i „mai bine mai târziu decât niciodată”, dar el nu crede în proverbul ăsta.

Hai, să nu-l mai bârfesc, căci l-a răscumpărat frumoasa lui soție care a venit la lansare și m-a îmbrățișat arătându-și aprecierea. În plus a cumpărat cartea și mi-a cerut un autograf.

Vreau pe această cale să-i mulțumesc din inimă, căci gestul ei m-a emoționat tare de tot. Nu știu ce-am bâlbâit. 

De asta l-am și iertat așa de ușor pe Nelu. I-a plătit soția păcatele, așa cum fac multe altele. Moldovencele în special.
Da, da. Din Moldova suntem. Moldova României, județul Neamț, pe lângă Roman.

Dar să mă întorc la construcția care-i în plină activitate. Bine, nu în acest moment, nu știu când citești tu, dar când scriu eu e aproape miezul nopții în Gherăești. Oamenii normali dorm. Constructorii mai ales. Inclusiv Nelu și trupa lui.

După mai multe discuții lămuritoare, am bătut palma cu Nelu să-mi facă casa la roșu cu acoperiș, căci cam atâția bani am deocamdată.
Omul lucrează legal, nu te gândi. Are o firmă serioasă, dar mi-e lene să-i caut numele pe contract. Parcă-i ceva cu VIP Construct, dar nu sunt sigură.

Dacă toate merg bine, pe la Paști (2019) casa are acoperiș.

Și pentru asta țin să-i mulțumesc din inimă lui Nelu și echipei lui de băieți, băiețandri și bărbați în toate firea care și-au dat și-și dau toată silința să ducă proiectul la îndeplinire așa cum l-am vrut eu.
Acuși punem prosoape (2 că acoperișu-i în două ape) pe grinzile de la acoperiș. Deja se pregătesc să le taie-n vreo 7 căci cam atâția sunt la lucru.
Căci prosoape nu se mai găsesc... nu. Or fi cu ciubote roșii. Offf!

Aș vrea să-i bârfesc pe meșteri un pic, dar nu vreau să mă pun rău cu ei. Mai au puțin de lucru.
Glumesc.
N-am de ce să mă plâng.
Îi respect, mă respectă. 75%... hai 90%, na.
Scriu eu o carte despre ce le debitează mințile. Da. Da. Să vezi atunci cum o să-mi facă vânzare că acum nu-s interesați de perioada comunismului. A trecut de mult.

Mă opresc aici că-s ruptă de somn și mâine-i o altă zi în care băieții vin la muncă și trag tare să termine, căci au alte lucrări. Asta dacă nu plouă.
Numai de-ar ploua că pământul suferă rău de tot.

Acum eu știu că Nelu n-are nevoie să-l recomand eu, are clienți destui că-i cunoscut în zonă. Și nu ca un cal breaz, nu, ci ca un om pe care te poți baza.
Un om care se dă peste cap să facă ce promite.
Un om care stă de vorbă cât este necesar, se adaptează cerințelor, nevoilor și posibilităților fără să te facă să te simți ca un imbecil (chiar dacă nu te felicită pentru realizările tale).
Un om care te sfătuiește ca un frate mai mare cum să faci o casă trainică și practică.

Da. N-are nevoie de recomandări sau laude, dar eu simt că-i datorez multe acestui constructor cum rar găsești, și de aceea îți spun că dacă ai de gând să-ți faci o casă prin zona Gherăeștiului (județul Neamț), contactează-l cu încredere.

Ce anume face? 
De toate.
Casa la cheie.
Tu-i dai banii, pleci în străinătate, stai câteva luni și când te-ntorci ai casa așa cum i-ai spus lui Nelu că o visezi.

Nu-ți dau numărul lui de telefon încă. Scrie-mi în privat sau pe Facebook și ți-l dau cu drag.
Să-l întreb dacă-mi dă voie să-l fac public, că nu vreau să ne certăm pe ultima sută de metri.
Asta și pentru că sigur vreau să mai fac cu el și alte lucrări viitoare.
Trebuie neapărat s-o aduc pe mama acasă cât mai degrabă căci biata de ea plânge de dor. 

Update 13 aprilie 2019
Nelu mi-a dat permisiunea să-i public numărul de telefon, că așa este el și vrea să ajute pe toate lumea, dacă poate: 0765231141

Nelu a înțeles exigențele mele și chiar dacă i s-au părut absurde, s-a angajat să lucreze cu mine și pentru asta o să-i fiu veșnic recunoscătoare. Eu nu știu dacă aș fi avut curajul să lucrez cu mine.


Numai să nu-mi scoată ochii pentru că i-am luat vreun bec ceva că-i vai și amar.
Referința asta o înțelege doar el. Nu-ți bate capul.

Abia aștept să mă mut de pe capul fratelui meu. Am toate hainele-n cutii și saci. Nu mai știu pe ce lume trăiesc. Vreau stabilitate. Vreau să vină mama cât mai curând acasă ca să ne liniștim amândouă și să se odihnească draga mea soră, Anișoara.

Domnule Ionel Dancă, știu că nu citești tu bloguri sau cărți - când naiba? - dar eu țin să-ți mulțumesc din suflet și să-ți doresc să ai ce-ți dorești tu alături de familia ta dragă.

P.s. Când ajung faimoasă nu te mai cunosc.

Mulțumesc, evident, din inimă meșterilor care sunt mai punctuali decât un ceas elvețian și-l fac pe domnul Dancă mândru de o asemenea echipă.
Multă sănătate și puterea la loc.

Fată bătrână și fericită...
Ai auzit vreodată de ea? 
De fata asta bătrână și fericită? 
Eu nu numai că am auzit, dar o și cunosc. Ehehehe... O cunosc în primă persoană.
Da, mă', da, ai ghicit. Eu sunt.
Nu era mare greu, că trâmbițez în toate vânturile starea mea mentală datorată stării mele civile.

Ce joc de cuvinte aiurea. Bleah.


Și, poate nu știi, însă eu am scris câteva cărți de auto-ajutor și-n limba maternă.
În acest moment lucrez la o alta intitulată „Ce ești azi, ai decis ieri” și-am în plan să scriu multe altele.

Motivul pentru care nu am făcut multă publicitate acestor cărți este că sunt deosebit de ocupată cu niște proiecte de suflet ce vor schimba viața multor persoane, inclusiv a mea.

Fată bătrână și fericită a fost scrisă nu atât pentru femei cât pentru bărbați.
Da.

De „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” de DR. JOHN GRAY ai auzit? 
Nuuuuuuu?!?!
E rău. Foarte rău. Mai ales dacă ești căsătorit și/sau pe cale de a divorța.



Eu am citit cartea asta de mult, mult timp. Și crede-mă, am învățat o grămadă de chestii ce știam deja. Da' le-am învățat degeaba că n-am avut cu cine... pe cine să testez capacitatea mea de a înțelege ce citesc.
Vreau să spun... am avut pe cine, dar n-am avut cu cine, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Dr. John Gray, zice că bărbații și femeile vorbesc limbi diferite. Sunt sigură că ai observat și tu asta.
După spusele autorului, care s-a consultat cu nevasta lui înainte de a scrie acele concluzii, dacă femeia vrea ca bărbatul să-i aducă flori de ziua ei de naștere, ea trebuie să-i spună pe șleau, scandând: „D.E. Z.I.U.A. M.E.A. V.R.E.A.U. U.N. B.U.C.H.E.T. D.E. T.R.A.N.D.A.F.I.R.I. V.I.O.L.E.Ț.I.”

Să nu te pună păcatul să zici: „nu trandafiri albi, ci violeți”, că-l bagi în ceață total.
Da... parcă-l văd scărpinându-se pe chelie tâmpit total „oare de ce a zis albi? Nu cumva vrea albi?”
Albi îți aduce. Jur.
Știu din experiență.
Pe cuvânt.
Odată i-am zis unui tip că ador ciocolata și poate să-mi aducă Mon Chéri, Raffaello, Milka, Lindt la orice oră, numai MERCI să nu-mi aducă niciodată.
Și ce crezi că mi-a adus? 
MERCI.

Folosește doar o culoare, un cuvânt. O frază scurtă, direct la obiect. Nu da variante că nu-i un test grilă.
Fii cât mai clară și concisă cu putință: „Eu vrea un ferrari albastră să moară măta dacă nu.” 

Dacă-i zici că nu vrei nimic ca să-i dai libertate deplină, bărbatul chiar asta îți aduce: nimic.
Că el... omul bărbat nu înțelege sentimente, romanticism, altruism ș.a.m.d. chiar dacă știe că prietena lui iubește salatele de flori.

Bărbații nu vorbesc, dar mai ales nu înțeleg limba femeilor.
Nu?
Da.
Și cică asta este din cauză că bărbatul a trăit cândva în peșteri și-acolo nu era loc de sentimente, surprize și drăgălășenii.
Nu. Acolo se trăgeau în țeapă urșii.
Și de aia bărbatul din ziua de azi n-are cum să-ți înțeleagă lacrimile de crocodil când nu vine acasă până la 5 dimineața și tu crezi că a dat un vampir peste el și l-a supt tot.

Da. Și de aia tu, ca femeie, trebuie să-i spui bărbatului treburile ca la copii mici care abia învață ce este balta și de ce nu-i bine să sari în ea.
Dar... tu știi cum face copilul când îi spui „nu cumva să sari c-o iei peste ochi!”? 
Face exact ce-i spui tu să nu facă.
Că-i copil, creierul lui nu este dezvoltat ca al unui adult.

Și-atunci... eu iar mă-ntreb ca o țărancă ce sunt așa: bă'!, creierul bărbatului nu a mai ieșit din peșteră din epoca de piatră?! 
De ce, bă', de ce trebuie să-i spun eu să-mi aducă flori de ziua mea când m-a auzit de zeci, poate sute  ori chiar mii de ori că-mi plac?

Dar dacă studioșii ăștia ai creierului de furnică al bărbatului petrian (= omul peșterii. Nu există denumirea asta, dar îmi place cum sună.), ne învață să vorbim cu bărbații ca și cum ar fi complet debili, cine sunt eu să nu ascult?
Din peșteră eu am ieșit de... hmm... de o veșnicie chiar.  Înțeleg ce spun bărbații chiar dacă e o altă limbă. Dar asta pentru că pot și vreau.

Și dacă tot vorbim și dăm limbi în stânga și-n dreapta, n-am cum să nu mă-ntreb și asta:
Bă'!, bărbații ăștia învață japoneza, franceza, pekineza.... bă', da ce-i așa de greu la „limba femeii” de nu pot bărbații să o învețe? 
Ce are, bre? 
Herpes?! 

În sfârșit, nu vreau să fac publicitate cărților scrise de alții (? ha!). Ce, ei îmi fac mie? 
Ia, uită-te la ei!

În cartea mea... Da, mă', a mea. Eu am scris-o. Jur. O adevărată operă de artă. Ți se face „pielea măciucă de găină” când o citești.
Și nu m-am consultat cu nimeni. Nu că n-aș fi vrut, numai că n-am găsit pe cineva dispus să învețe sau/și să înțeleagă limba mea.

Băi... eu aș fi vrut să aflu de la Dr. Gray de unde a luat el ca exemple acești bărbați care înțeleg cuvinte, căci eu am spus deschis unor bărbați ce vreau și ce nu vreau și ei tot ce-au vrut ei au făcut. Adică s-au dus și-au tras în țeapă urși la nimereală deși știau că-s erbivoră, că la o întâlnire a veganilor convinși ne-am întâlnit.

Bă'... cum am eu norocul ăsta să dau numai peste neanderthalieni (ăsta-i termenul corect, da) când îs extin... dispăruți de atâta amar de vreme? 
Ce înseamnă „atâta amar de vreme”? 
Habar nu am.
De ce crezi că nu dau date exacte? 
Nu le am cu datele. Numerele mă ucid. Ehehehe... În 14 nuanțe de roșu am explicat de ce nu le am eu cu numerele...

Da' să mă întorc la cartea mea.
Fată bătrână și fericită este ca un de strigăt de exasperare, complet în opoziție cu învățămintele Dr. Gray.
Eu zic că bărbații NU VOR să învețe limba femeilor. De lene. Că le-ar crăpa capurile și capetele de atâta stres și agitație câte avem noi înăuntrul nostru 24/24.

Oare dacă nici noi nu i-am înțelege pe ei, pardon, pe voi, bărbații ...halieni, ce s-ar alege de pământul ăsta? 
Oare ne-am aduna toți în peșteri, am bea bere cu butoiul și-am alerga cu sulițele după orice mișcă? 
Cine naiba ar mai face curat, ar coase haine și-ar crește copiii?  
Întreb așa ca fapt divers. 

N-am cum să mă cert cu oameni cu facultăți, masterate și doctorate, am zis, dar am dreptul la o opinie, căci am făcut și eu studii pe cont propriu - studii private - autodidacte. Zi-le cum vrei.

Eu zic că atâta timp cât bărbatul refuză să înțeleagă limba care se vorbește în casa lui încă înainte de a se naște, rămân fată bătrână, suplă și fericită.
Punct.



Și tot discursul ăsta hieroglific (mă refer la unii bărbați), numai să mă dau mare că iar am primit un mesaj fain, dar fain de tot de la un... hmm... bărbat care... hmmm.... bă, nu știu cum să spun că mă tem c-o să cadă cerul pe pământ.
O veni naibii un cataclism ceva și ne-o șterge de pe fața pământului pe toți, femei și neanderthalieni deopotrivă, căci am început să evoluăm ca specie și-i rândul altor homo-sapiens... da, homo-sapiens inteligentus - parodie după ce-am citit pe Wikipedia (apasă) - care se înțeleg între ei, bă!!!
Tu-ți dai seama?!?!
Scuipă-n sân de trei ori. Pune sare mascată-n colțuri. Dă-ți ochii peste cap. Pălmuiește-te.
În fine. Inspiră oțet pe nas.

Uite, bă, omule, ce mi-a scris mie în văzul tuturor (umilă plecăciune) un cititor de sex masculin care nu mai căsăpește de mult mamuții cu pietre ascuțite.



E sau nu e?!
Ehehehe...
There is hope even for a... tree. 

Merci, stimate homo-sapiens inteligentus. Să-ți dea Dumnezeu, pardon, Darwin (universu' etc) , sănătate, fericire și noroc.
Tu vrei să-mi spui că ai cumpărat cartea asta și ai citit-o?!!
Iejti nebun? 
Bă'!! 
Vezi să nu fii responsabil de un alt sfârșit al lumii. Bang bing. 
Că eu cred că d-aia a umplut Noe arca aia numa' cu animale. Că nu înțelegea limba femeilor.
Neanderthalianul.

Fotografie de pe Pixabay

Te-am făcut să reflectezi sau ți-am stârnit un zâmbet?

Într-o zi, cam acum două săptămâni, printre sutele de mesaje pe care le primesc zi de zi, un nume de femeie mi-a atras atenția.
Nu l-am deschis imediat pentru că eram ocupată.
Probabil a durat cam 48 de ore până am apăsat pe el.

Mesajul zicea asta:
„Tocmai am descoperit cărțile tele și sincer m-au impresionat. Am descoperit că mă identific mult cu tot ceea ce scrii. Am fost copil in vremea comunismului. Imi place foarte mult cum, și ce scrii.” 



Inițial, am crezut că-i o glumă, căci cartea despre comunism - 14 nuanțe de roșu - iese abia săptămâna asta. Ori cealaltă. În fine, iese până la sfârșitul lunii martie (2019).



M-am gândit cam două zile dacă să răspund sau nu.
Și apoi am răspuns, chiar dacă am gândit că-i un mesaj în bășcălie. Din educație așa.
„Îți mulțumesc tare mult pentru email și cuvintele frumoase. E o încurajare prețioasă. 
Mă bucur enorm că-ți plac cărțile mele, însă nu-mi  dau seama la care te referi. Poate la acelea în engleză?” 

Chiar credeam că se referea la „Oranges at Christmas in a Communist Country,  Humans Cursed by Geography in the Pursuit of Happiness etc.”
Persoana, a cărei nume prefer să-l țin privat, mi-a răspuns așa:

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu scriu pentru mine ci pentru tine.