Pentru că meriti

De câțiva ani încoace, pe Facebook, văd cum, cu ceva timp înainte de miracolul nașterii Domnului, Asociația MTB din Roman îl caută pe Moș Crăciun, ca să-l trimită cu sacul plin de daruri la copiii cuminți din mai multe zone ale României.

N-am putut să rămân indiferentă. Trebuie... trebuie să dau credit oamenilor minunați ce îmbracă faimoasele costume roșu cu alb!
Este un imbold și o datorie morală.
Nimeni mai mult decât dumnealor nu merită recunoaștere și apreciere.

Ar fi trebuit să fac mai mult... ceva... dar regretele sunt tardive.

Deși nu mai sunt de mult copil, Moș Crăciun îmi este tare drag. Pe vremea mea îi spuneam „Moș Gerilă”.
Și Moș Gerilă venea în fiecare an la noi cu desaga plină de tot ce ne-am dorit și încă mult mai multe.
Ne minunam grozav de tare și ne întrebam de unde știa el de ce aveam nevoie și la ce visam?

Și câte n-am scris despre el în „14 nuanțe de roșu”....


Uite ce am găsit pe pagina de Facebook a Asociației:

„MOŞ CRĂCIUN EXISTĂ! este un eveniment caritabil  care îşi propune să păstreze miracolul copilăriei pentru copii provenind din medii defavorizate  din zona rurală a Județului Neamț. Pornit ca o inițiativă privată în 2016, evenimentul se află la a patra ediţie şi este organizat pentru a doua oară consecutiv de Asociaţia  MTB Roman cu sprijinul a numeroși voluntari. 

În ediţia anterioară am reuşit să îl aducem pe Moşul acasă la peste 350 de copii pentru care magia dispăruse sufocată de o realitate tristă. 

Condiţiile vitrege din cele 125 de gospodării din 11 sate vizitate  au reuşit să aducă lacrimi în ochii celor 36 de voluntari, dar bucuria copiilor şi emoţiile  cu care au recitat sau cântat au înseninat Crăciunul.

Alătură-te acestei frumoase iniţiative şi dăruieşte  Magia Crăciunului!” 

Când majoritatea oamenilor spun că este imposibil, Asociația MTB din Roman face imposibilul!

Într-o lume în care cinismul, aparențele și mizeria morală ocupă cea mai mare parte a sufletelor noastre, unii oameni demonstrează că mărinimia și spiritul de sacrificiu nu sunt străine generațiilor de astăzi.

Eu, mă închin cu umilință în fața voluntarilor care organizează această inițiativă demnă de tot respectul și lauda - mă închin în fața sponsorilor - companii mari și mici, antreprenori și privați și le mulțumesc din toată inima pentru ceea ce fac.

Bucuria din ochii unor copiii nevinovați este cadoul cel mai frumos pe care l-am putea primi vreodată.
Și câți ochi fericiți nu au văzut voluntarii evenimentului „Moș Crăciun există”?  




Atât am avut de spus, căci restul l-a făcut Asociația MTB din Roman.

Să fii bun este o alegere. 

Fotografii de pe pagina de Facebook a acestui eveniment MAGIC. 

Nu știu tu, dar eu iubesc să fac cumpărături online.
În special, pentru că nu-mi place aglomerația din magazine.
Apoi, pentru că-n satul meu nu sunt destule supermarket-uri, ca să am de unde alege.
Nu mă plâng, nu.
Sunt destule magazine-n Gherăești (Neamț), dar parcă tot prefer să mă plimb printre rafturile magazinelor virtuale.
Mi se pare că sunt mai multe produse, mai multă libertate de alegere și nu în ultimul rând, mai multe oferte și reduceri.
În plus, nu am mașină și să car în cârcă 5-6 sacoșe nu-i chiar minunat. Nu-mi surâde idea. Am cărat destul în trecut.
Dacă plătesc un taxi unde ajung? 

Și-apoi, cel mai mult iubesc că nu trebuie să stau la rând atunci când plătesc.
Mi se face rău, fizic, când stau la coadă.
Nu știu dacă este ceva neplăcut pentru orice om sau doar pentru acei care au pierdut, poate, ani de zile stând la cozile magazinelor comuniste.
Coadă la pâine, coadă la lapte, coadă la ouă, coadă și bătălie la carne și tot așa.
În „14 nuanțe de roșu” am scris că am avut norocul să nu trebuiască să cumpărăm ouă și lapte. Cei mai mulți români au irosit mare parte din timpul lor la tot felul de cozi... că nu exista magazin la care să nu fie coadă în Epoca de Aur.

Am o repulsie pentru cozi, de acea prefer oricând să fac cumpărături online.
Obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cadouri, cosmetice, alimente, băuturi, electrocasnice etc. Orice, practic.

Iubesc să fac cumpărături, stând acasă, departe de vânt, frig și ploaie, dar... că există un mare „dar”, de multe renunț să finalizez comenzile când aflu care sunt taxele de transport.
Știu, nu-i corect, căci firmele de curierat trebuie să-și câștige existența.
Însă chiar trebuie să fie așa de mari la unele magazine?

Uite, dacă comanzi online ultima carte ce am publicat („14 nuanțe de roșu”), plătești 25 de RON taxă de transport.
Glumești? 
Păi cine își permite așa ceva? 
Mai pui 5 RON și cumperi două exemplare.
E clar că nu o să vând niciodată un exemplar. Poate... zic poate am norocul să se rătăcească vreunul printre alte cărți.
Și asta numai dacă costul livrării rămâne invariabil cumpărând mai multe cărți (ori produse).
Mai bine vii să o cumperi direct de la mine (Gherăești/Neamț) și cu autograf la cerere. 
Să știi că merită!
Și poate stai și la un pahar de vorbă cu draga mea mamă (are 84 de ani). S-ar bucura infinit.
Bătrânii iubesc să întâlnească persoane noi.

În fine, costul livrării mă descurajează dacă nu cumpăr mai multe produse la ofertă, ca să să amortizeze prețul final.

Și-atunci când dau peste un magazin care oferă transportul gratuit la cumpărături de peste 100-200 de RON (și plata ramburs), îl țin aproape și le spun celor dragi despre el.
Mai cu seamă dacă experiența este deosebită.



De curând, am căutat un vas de lut pentru a-l folosi în cuptorul termosemineului despre care am vorbit aici.
Știu că acestea se comercializează în piețe, pe marginea șoselelor și-n magazinele tradiționale, dar eu nu prea ies din casă, în general.
Și-n perioada asta nu am nici mașină. Nu mi-ar plăcea să-l car în brațe.
Așa că am deschis laptop-ul și m-am pus pe treabă.

Motorul de căutare m-a trimis pe Auchan.ro, deoarece acesta comercializează exact ce aveam nevoie, și, surpriză-surpriză, la preț redus!


Când am văzut că oferă și livrarea gratuită la cumpărături de peste 200 de RON, în 30 minute am făcut o comandă.
Aveam mare nevoie de diferite produse alimentare și cadouri pentru Crăciun, așa că mi-a prins tare bine descoperirea asta.

Imediat ce am plasat comanda, m-a sunat un angajat să-mi zică că unul dintre produse nu mai era disponibil. Am cerut altul la schimb.
Și a doua zi, mi-a ajuns acasă. Mai multe cutii și totul împachetat cu mare grijă.

Am rămas foarte plăcut surprinsă de serviciile oferite de acest magazin internațional (francez, mi se pare).
În România, îmi pare rău să spun, rar dai peste un serviciu pentru consumatori atât de respectuos și amabil.
Dacă nu au un răspuns imediat la întrebările tale, se scuză politicos, apoi se informează și te sună înapoi cu zâmbetul pe buze.

Dar chiar dacă ar fi trebuit să plătesc transportul pe Auchan.ro nu ar fi fost mare lucru, deoarece costă doar 10 RON.
Puține magazine cer un preț atât de mic pentru livrare.

Eu sunt obișnuită cu viața în străinătate și tot timpul fac comparație între magazinele englezești (sau italienești) cu magazinele și taxele românești.
Dar, mai ales, compar serviciul pentru consumatori.
Este o deformație profesională.
În Anglia, munca mea consta în a analiza serviciile de consumatori și a oferi soluții la lipsurile lor. 
Știu exact cum trebuie să se comporte un angajat al oricărei firme, pentru că am lucrat în acest domeniu mai mult de patru ani.

Recomand Auchan din toate motivele de mai sus și pentru că s-au dat peste cap să găsească o rezolvare mai mult decât satisfăcătoare la problema pe care am expus-o.
Nu pot să nu apreciez un cadou oferit cu zâmbetul pe buze când mi se oferă.
De lacrimi, nervi, lipsă de respect și profesionalism este plină lumea.

Pe Auchan găsești multe lucruri necesare, însă mie mi-ar plăcea să pot cumpăra fructe, legume și alte produse perisabile de pe Auchan.
Înțeleg însă că riscul să se deterioreze în timpul transportului este mare.
Chiar și așa, voi rămâne un client fidel toată viața mea.

Asta ar trebui să fie experiența fiecărui consumator din întreaga lume, dar, în acest caz, din România.

Mulțumesc din suflet angajatorilor de la Auchan Bacău pentru produsele împachetate minunat și serviciului de consumatori din București pentru profesionalismul de care au dat dovadă.
Datorită vouă Moș Crăciun va fi darnic anul acesta!

Nu știu tu, dar eu ador lucrurile făcute la mână.

Nu știu tu, dar eu ador zmeura. Nu există un fruct mai aromat pe la noi, zic eu.

Când îi văd culoarea aia roz, zâmbesc fără să vreau.
Rozul este terapeutic, te liniștește și-ți insuflă iubire.


Știai că există și zmeură galbenă?  
În Anglia am văzut pentru prima dată. Nu mi-a venit să cred că-i zmeură!
Mi se pare că fructele galbene au o aromă și mai delicată decât cele roz.


Când eram mică, abia așteptam pachetele de la Ana, a doua născută, care locuia la Zărnești (pe lângă Brașov). Le așteptam pentru că Ana ne trimitea întotdeauna dulceață de zmeură, printre altele.
Ce sărbătoare!
Nu sunt fan dulcețuri în general, dar dulceața de zmeură este... altceva!
O delicatesă unică. Cea mai parfumată și cea mai delicată dulceață.
Mamă, cum plezneam semințele alea printre dinți...
Și parcă fiecare sămânță mică-mică avea încapsulat în ea cascade de arome.

Fotografie de pe Pixabay

Pe vremea lui Ceaușescu nu existau multe plăceri așa.
Nu-mi amintesc sigur, dar cred că am scris despre asta în 14 nuanțe de roșu.

Ana culegea zmeura dintr-o pădurice din apropierea orașului.
Ca să strângi câteva kilograme de zmeură îți ia mult, mult timp.
Și-n păduricea aia exista riscul să dai nas în nas cu ursul. Știu, că am fost și eu odată și cum știam de posibilitatea asta, când am auzit un zgomot mai puternic așa, am rupt-o la fugă printre arbuștii de zmeură de nu m-a mai prins nimeni până acasă. Am făcut câteva tumbe și nici nu știam unde-i apartamentul surorii, dar l-am găsit. Habar n-am cum!
Și-am scăpat și de urs. Păcat că s-a dovedit a fi un... câine al unei vecine. Și era mic, mic de tot.
În fine, pentru mine, câine sau urs totuna era.

Nu știu dacă sora mea mai merge prin pădurici, dar știu sigur că dacă ar fi aici, în Gherăești (județul Neamț), ar merge la Pildești după zmeură.

Da, pentru că în Pildești există o familie care are o sumedenie de plante de zmeură. Zmeură biologică. Adică nestropită/netratată cu nimic altceva decât cu apă.
Și oamenii ăștia gospodari și super harnici îngrijesc plantele astea cu mare iubire, și când fructele aromate încep a se pârgui, ei le culeg cu grijă și le vând la doritori.


Sezonul e în toi.
Comenzile se fac la numerele de telefon:

• 0787624472 
• 0765117027

🤗 sau direct pe pagina de Facebook: Bunătăți din Pildești.

Sună sau scrie și comandă cu încredere.

Condiția este să le preiei de la domiciliul cultivatorilor.

Dacă nu știi unde se află satul Pildești, află că este la vreo 10 km de Roman, înspre... Gherăești.
Ha! „Să-mi bag și satul în seamă”.
Și, crede-mă, Pildești (ul) este un sat care merită vizitat. O localitate deosebit de îngrijită și emancipată.
Ia-ți familia și faceți o plimbare prin zonă - seara, în weekend - aveți ce vedea. Garantat!

Să nu mergi pe nepusă masă după zmeură, pentru că recoltarea durează ceva timp.
Proprietarii le culeg și le aranjează frumos în cutii, înainte ca tu să ajungi la sursă.
Plătești (12 Ron kilogramul), le ei și le mănânci. Pe loc sau mai târziu.

Ori faci:

• dulceață, 
• tarte, torturi, prăjituri, muffins, 
• zmeurată, 
• înghețată, 
• iaurt,  
• smoothie și orice altceva îți poftește inimioara. 

Eu am mâncat din zmeura asta și... mamă, ce bună e!
Mai ales că a fost gata culeasă.
Nu trebuie să te înțepi, să pierzi vremea sau se te bată soarele în cap.

Am făcut și smoothie (iaurt + zmeură).
Delicios este puțin spus!!!
O băutură care te răcorește și te binedispune nu numai fizic, dar și spiritual.

Fotografie de pe Pixabay. Ăștia au aruncat zmeura în nisip! Ce risipă! Și bețigașele ale-s din plastic! Văleu!

Am avut norocul să o cunosc pe Marinela, fiica acestor proprietari de zmeură, și pot să spun cu mâna pe inimă că oamenii ca dumnealor sunt cu ciubote roșii. Adică se găsesc rar.

De ce recomand Bunătățile din Pildești? 
Pentru că merită!
Oamenii gospodari, harnici și cinstiți sunt slăbiciunea mea!

Poate prietenii sunt interesați. Fă-le o favoare și distribuie acest material. N-ai de unde să știi.
Nu că ar duce Bunătăți din Pildești lipsă de clienți, au, Slavă Domnului, dar prietenii tăi ar beneficia. 

Hai, noroc!

Barticești este un sătuc din Moldova, la vreo 20 de km de Roman și la vreo 80 de Iași.
Ai auzit vreodată de el? 
Poate da, poate nu, însă acum, din ce în ce mai mulă lume ajunge nu numai să cunoască acest sat, dar să-l și viziteze.

Eu cunosc Barticeștiul de mult, ar fi chiar culmea să nu-l cunosc - locuiesc la numai câțiva km.
Mă consider norocoasă, căci câte localități se pot lăuda cu un centru medical cu piscine cu apă sărată care oferă și o sumedenie de tratamente de recuperare medicală?

Acum circa 10 ani, l-am dus pe tata la Barticești iar acum am dus-o pe mama.
Mama, care are 84 de ani, a fost într-o perioadă critică - abia se ținea pe picioare. De fapt, nu se ținea deloc pe picioare (mai mult o duceam noi - pe sus), era deosebit de agitată și extraordinar de tristă. Asta pentru că i-au lipsit mult locurile natale (a fost îngrijită la Brașov de către sora mea, Ana - Dumnezeu să-i dea sănătate și puterea la loc, că nu a fost ușor).

Tremura carnea pe ea și nu avea stare în ruptul capului.
Cine a văzut-o, acum circa 3 săptămâni, nu i-a dat zile multe, poate chiar nici una. Chiar surorile mele se pregăteau...
Dar eu am știut că mama are o mare capacitate de recuperare și-atunci am rugat-o pe Claudia, o prietenă bună de ale mele (cum nu mai găsești), să mă ajute s-o duc la Barticești urgent.
Și-am dus-o.
În numai 10 zile, mama s-a pus pe picioare.
După diferite vizite de control (cardiologie și medicină internă, în special), analize fel de fel i s-au prescris diferite tratamente de recuperare (fizioterapie în special) și băi în apă sărată.
Biata mamă nu avea ea chef să se ridice din pat, dar voia să se facă bine, așa că a mers la tratamente și la piscină. În unele zile, chiar de două ori (la piscină).

Nu a purtat mama costum de baie niciodată și nici nu văzuse o piscină în viața ei, mai ales cu apă sărată, dar s-a bălăcit ca un copilaș, mai mult îndemnată de noi: Claudia - sora mea, Săndica și de mine.

Piscina internă. Mama, în costum de baie și sora mea, Săndica, care o îndemna cu răbdare să dea din picioare. Eu o țineam de chiloței, să nu-și ia zborul. Așa zicea ea.

Venea lumea să ne spună să o lăsăm în pace, că se teme draga de ea.
Noi ne temeam că moare dacă o lăsăm în voia ei.
Între frica de a o pierde (când mai are zile) și voința obligată și gratuită a oamenilor de a ajuta (când nu este nevoie sau indicat), a fost destul de greu să reușim cu tratamentele.
Însă, cu multă răbdare și rugăciuni, mama s-a făcut bine și-acum merge singură. Ba mai mult, nu mai tremură, surâde, se îmbracă singură, mănâncă bine și vorbește cu lumea.

Dar recuperarea nu a venit fără efort. Cine crede că stând în pat, plângându-se că-i greu și n-are chef de nimic, nu iese din niciun fel de stare de melancolie, ca să nu zic depresie.
Totul se face cu multă luptă și implicare și trebuie multă voință.

Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă-n traistă. 

Mama acasă, surâzând

Vreau, pe această cale, să-i mulțumesc Claudiei și Pr Daniel Budău într-un mod foarte special, căci fără ajutorul lor deosebit de prețios, nu am fi ajuns aici.

• Mulțumesc doctorilor, asistentelor, bucătăreselor grozav de pricepute (pe care mama nu mai contenește să le laude) și întregului personal al acestui centru prestigios. 

• O mulțumire specială domnului director, Pr Mihai Budău, că a făcut în așa fel încât mama să se simtă ca la ea acasă. Mă-ntreb cum reușește să gestioneze atâta personal și să plătească o monstruozitate de facturi. Banii nu cad din cer nimănui - cum cred unii. 

• Și o mulțumire personală doamnei Betty, care a provocat-o pe mama la discuții și a încurajat-o să stea cât mai mult în piscină. 

Aici plecam de la Betty - unde se măsoară tensiunea. Mama era încă speriată. Uite-o și pe frumoasa Elisa - nepoata Claudiei.

Subliniez curățenia exemplară a acestui centru, totul strălucește, nu este fir de praf nicăieri.

Sutele de ghiveci de flori de la ferestre și arbuștii din curte, iarba și celelalte flori sunt udate și îngrijite zi de zi, când te trezești dimineața și te uiți pe geam, florile te fac să surâzi.

Mai jos nu erau toate înflorite - am ales fotografia greșită - dar priveliștea este minunată.
Nu ești de acord? 
Verde peste tot. Cât vezi cu ochii.
Și liniște... câtă liniște... ce pace!

Mama, admirând peisajul mirific și gândindu-se la nemurirea sufletului

Nu am decât cuvinte de laudă despre acest loc plin de oameni minunați, deosebit de capabili din punct de vedere profesional.
Nu încape îndoială că voi vorbi despre această oază de pace la toată lumea, îi voi îndemna să facă o programare, dar mai ales, voi recomanda piscinele cu apă sărată adusă de la Sărata Băi.
Centrul are două (una internă și una externă).
Pe această vreme caniculară, nimic nu este mai indicat.
O bălăceală în apă sărată, chiar și numai pentru o oră, face bine corpului și spiritului.
Vorbesc din experiență.

Evident că se vor găsi întotdeauna oameni nemulțumiți, că nu s-a auzit niciodată altfel.
Unii se plâng despre absolut tot sub soare, pretind lucruri nemaiauzite și-așteaptă să fie mereu primii.
Așa ceva nu se poate.
Oricât de bine ar face un om, un lucru sau un loc, unii tot își vor exprima negativitatea (deseori gratuită). Știu, căci sunt blogger de atâția ani.
Părerea mea este: „cum faci, așa găsești.”

Centrul Medical din Barticești redă cu-adevărat speranța bolnavilor.
Locul în Neamț, poate la doi pași de casa ta, unde-ți regăsești pacea interioară și cea spirituală și unde-ți refaci sănătatea.
Contactează-l cu încredere, de oriunde te-ai afla. Nu trebuie să fii din județ.
Garantez o experiență cum rar mai există. Vei fi foarte surprins.

De ce fac asta?
Pentru că Centrul Medical din Barticești MERITĂ!

Dacă vrei să știi ce afecțiuni tratează apa sărată și ce servicii oferă centrul medical sau să faci o programare apasă aici: http://cmbarticesti.ro.

De ieri, 15 iunie 2019, centrul și-a deschis porțile piscinei exterioare și vă așteaptă cu brațele deschise cât mai numeroși (program zilnic).
În plus, are și un site nou-nouț (vezi linkul mai sus).

Piscina exterioară, gata pentru oaspeți de pretutindeni

Nu uita să îi dai like la pagina de Facebook.


O ultimă mențiune de extremă importanță, dacă ești catolic, în capelă se fac zilnic slujbe.
Ai ocazia să te întâlnești cu Dumnezeu, chiar și numai pentru o perioadă.
Și nu, nu trebuie să fii catolic, Dumnezeu este unul singur și nu are religie.
Orice om este primit cu drag - dacă vrea să meargă.
Însă acest om trebuie să aibă inima deschisă, să știe ce este iubirea și s-o împartă, așa cum fac preoții și tot personalul din acest centru.

Ce fel de tâmplărie ai la casă (apartament, birou etc.)? 
De cât timp o ai? 
Cât îți ia să o îngrijești? 
Merită prețul pe care l-ai plătit pe ea? 

Dacă mă urmărești, știi că la sfârșitul lui martie (2019), o firmă din Gherăești a început construcția unei locuințe pentru mama, la cererea mea.

Cum am mărturisit în această postare, nu am avut niciodată în plan să fac o casă, așa că habar nu aveam ce trebuie să fac, cum, unde etc. Domnul constructor m-a sfătuit cu răbdare și m-a îndrumat în direcțiile juste.

Când a venit vorba de tâmplărie, am intrat în ceață totală.
Aș fi vrut tâmplărie din lemn masiv, că, asta sigur nu știi, am o diplomă de tâmplar. Eu. Ha!

Îți amintești de vremurile în care tâmplăria oricărei clădiri era, exclusiv, din lemn? 

Nici nu mi-a trecut prin cap că acum mai toată lumea schimbă tâmplăria de lemn cu tâmplăria din aluminiu, Pvc etc.
Am rămas în urmă cu tehnologiile de avangardă, cu noile obiceiuri... În fine.
Am discutat cu domnul constructor, cu fratele, cumnata, am citit păreri pe net.
Toată lumea excludea tâmplăria din lemn, mai ales în materie de ferestre.
Toți mi-au spus că tâmplăria din lemn nu izolează la fel de bine precum tâmplăria din Pvc (de exemplu), nici fonetic, nici termic.
Și aici a trebuit să le dau dreptate, că am observat și eu asta.
Și totuși nu eram chiar convinsă că nu vreau tâmplărie din lemn.
Apoi am cerut un preț pe o fereastră din lemn și-am amețit.
Nu zic că nu face toți banii, doar că nu am o avere la dispoziție. Dacă fac una, trebuie să renunț la alta.
Tâmplăria din lemn trebuie vopsită regulat. Iar mie nu-mi place să vopsesc în ruptul capului. Niciodată nu mi-a plăcut.


Și-atunci, am cerut informații despre firme care construiesc ferestre din Pvc.
În Gherăești sunt câteva (două sau trei, parcă) - chiar am mers și am văzut o lucrare făcută de una dintre aceste firme și arăta foarte bine, însă eu primisem deja niște răspunsuri de la firme din împrejurimile satului meu natal.
Iar apoi a venit un reprezentat al firmei Thermoart Design din Roman - care face fel de tâmplării - a luat măsurile, mi-a explicat cu răbdare diferențele dintre tâmplării, apoi mi-a făcut un deviz.
Domnul  reprezentat mi-a făcut o impresie deosebit de bună, însă nu am semnat un contract imediat.
Mi-am rezervat destul timp să mă gândesc și să testez în continuare terenul.
Până la urmă însă, mi-am dat seama că Thermoart mi-a oferit cea mai bună afacere: calitate și aspect la un preț mult mai atractiv decât celelalte firme cu care am discutat.

Noi, oamenii dorim să luăm cu puțin și să vindem cu mult.
Ai băgat de seamă? 
Dacă nu, observă-te pe tine când faci o tranzacție sau când vrei să angajezi pe cineva.
Este normal să vrem să plătim cât mai puțin, că banii nu stau într-un sac fără fund.
Dar toți muncim pe bani, nu pentru glorie.
Cum avem noi nevoie de bani, așa au toți.
Sau nu? 
Dar pentru că vrem să plătim mai puțin, câteodată - de multe ori din neferice - alegem o calitate inferioară.
Știu, că am văzut eu câte compromisuri a trebuit să fac cu locuința mamei.
Dar la ferestre și la ușile exterioare n-am putut să fac compromisuri.
N-am făcut compromisuri la fundație, la pereți, la încălzire, la electricitate și n-am făcut la tâmplărie.
Norocul meu că am vrut din start ferestre de culoare albă și le-am vrut simple, cu geamuri termopane (4 anotimpuri). Astea costă mai puțin, se știe.
Dar am vrut plase de insecte la toate, căci nu vreau muște prin casă.
Pereții ăia de un alb imaculat ar suferi îngrozitor dacă o muscă s-ar așeza pe ei.
Nu ar fi păcat să ne zgârcim la apă după ce am mâncat mici? 

Ferestrele se pot schimba în timp, sigur, dar este o muncă colosală. Se face un haos în casă, de nu te vezi.
Și asta este valabil pentru toate schimbările pe care le faci în casă, după ce ai construit-o.

Acum eu nu știu dacă ai de gând să construiești ceva sau să schimbi tâmplăria din lemn cu altfel de tâmplării, dar știu ce firmă ți-aș recomanda în aceste cazuri.
Și eu nu recomand decât un produs, un om sau o firmă cu care am lucrat și am fost mulțumită de felul în care am fost tratată - în primul rând - și apoi de raportul preț-calitate.

Firma Thermoart Design din Roman (județul Neamț), este o firmă serioasă, care se poate lăuda cu agenți care știu să trateze oamenii cu respect și considerație.
Pentru mine, respectul reciproc este fundamental în orice fel de relație.
Nu suport aerele de superioritate, impertinența și insolența din partea nimănui, oricât de meseriași ar fi ei.

Thermoart Design folosește tâmplărie din Pvc Gealan. În plus, ți-o și montează. 
Sigur ai auzit de Gealan.
Dar această firmă nu face numai asta, ci și tâmplărie din lemn masiv și multe altele.


Uite ce am cules de pe site-ul firmei în legătură cu tâmplăria din Pvc:

„Armatura
Pentru toate sistemele GEALAN se utilizează rigidizări din otel zincat din Germania, cu un strat de acoperire de zinc de 275g/m² și grosime minima de 1,5 mm. 
Același profil GEALAN poate avea mai multe posibilități de rigidizare, în funcție de solicitarea la care este expus. În cazuri speciale, pentru diminuarea coeficientului de transfer termic al ansamblului de tâmplărie, profilele componente pot fi rigidizate cu armături speciale din oțel zincat cu barieră termică.” 

În cazul în care nu știi la ce firmă să apelezi ca să-ți faci tâmplăria, din Pvc, lemn, inox etc., nu mai sta pe gânduri, căci recomand cu drag firma Thermoart.
Dacă vrei să afli mai multe, apasă aici. 

Iar dacă vrei să vorbești cu un reprezentant, sună-l cu încredere pe domnul Gabriel Beleuz, la numărul 0749879529. 

Nu știu dacă domnul Gabriel mai lucrează pentru Thermoart și dacă numărul mai este valabil. 

Oricum, găsești numerele de telefon pe site-ul lor (link-ul mai sus) sau contactează-i pe Facebook. 

Am o surpriză pentru iubitorii de lectură.
Ofer cadou trei dintre cărțile mele de succes în format electronic.

De ce fac asta? 
Pentru că meriți.
Da, tu!
Tu, care citind, îți lași imaginația să zboare într-o lume necunoscută.
Tu care îmi apreciezi munca.
Tu care ai suflet mare și nu cauți nod în papură ci povestea de dincolo de cuvinte.

• 14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă - „Epoca de Aur” - Prima mea carte de memorii publicată în limba română și lansată pe 7 aprilie 2019. 

• Publică gratuit și vinde-ți singur cartea: Oricine poate deveni autor

• https://adabycristinag.blogspot.com/2019/04/gratis-acest-roman-de-dragoste
• https://14nuantederosu.blogspot.com/2019/04/gratis
• https://publicagratuitcarti.blogspot.com/2019/04/carte-cadou-pentru-scriitori-si-poeti.html
• https://scriitorcristinag.blogspot.com/2019/04/gratis-de-ziua-internationala-cartii.html

Această postare este dedicată patronului firmei de construcții din satul meu natal cu care colaborez la construcția căsuței mamei mele, domnul Ionel Dancă - Nelu pentru prieteni, cunoscuți și unii parteneri de afaceri, cum sunt eu.

Și asta pentru a-mi arăta gratitudinea pentru tot ajutorul pe care mi-l dă de când am început să discutăm despre acest proiect de suflet al meu, adică construirea unei locuințe pentru mama mea - și pentru mine, că doar n-am să dorm pe sub poduri după ce mi-am vândut apartamentul, ca să pot începe lucrările.

Dacă mă urmărești pe bloguri, rețele de socializare, cărți sau ai citit despre mine cine știe pe unde (ha, ha, ha! Glumesc. Nu-s VIP - încă!) știi că în ianuarie, anul acesta, m-am întors în țară după 15 ani de pribegie, pentru a avea grijă de mama mea.

Am plecat de mult din sat, însă chiar și-atunci când locuiam aici, nu cunoaștem multă lume deoarece pe mine mă interesează cărțile mai mult.

Pe Nelu îl știam „din vedere” pentru că fratele lui mi-a fost coleg de clasă în generală (clasele I-VIII).

Poate tu ai visat întotdeauna să-ți faci o casă și ai în minte ceva precis. Poate știi exact de unde să începi și pe ce să pui mâna.
Eu... singurul lucru pe care știu să pun mâna este pixul.
Da. Și asta numai la figurat.
Nu, nu. Nu te gândi aiurea. Nu stau cu „pixul în mână”, „nu frec menta”, nu mă lungesc pe spate să privesc tavanul, nu. Scriu povești, romane, memorii, postări pe bloguri. Numai că nu scriu cu pixul pe o foaie de hârtie, ci pe un document Word pe calculator. Fără pix. Tastez.

În sfârșit, ce vreau să spun este că pe 30 ianuarie, când am ajuns în țară, habar nu aveam pe cine să întreb, ce să fac, de care perete să-mi bat capul ca să discut despre o casă la care nu m-am gândit decât în treacăt când eram mică.

Nu mă pricep la astfel de lucruri, ba mai mult, mă îngrozesc pur și simplu.
Am întrebat câteva persoane dacă știu vreun meseriaș de încredere și-au tot ridicat din umeri: „Au plecat toți peste hotare. N-ai cu cine să faci ceva acătării.”
Într-o zi însă cineva mi-a dat numărul lui „Dancă”.

L-am sunat imediat și i-am explicat bâlbâind ce aș vrea și anume: să construiesc o casă cât mai curând cu putință, chiar și imediat. Menționez că era încă plină iarnă.
Parcă cum îl văd cum a pufnit în râs crezând sau gândind că sunt nebună de legat, căci habar nu aveam ce spuneam.
— Vreau să încep construcția unei case în acest moment, am spus clar și concis.
— Cum o vrei, ai un proiect ceva? a întrebat Nelu.
— O vreau cu baie și apă curentă. N-am un proiect, nu.

M-a privit atent să vadă dacă-mi bat joc de el, căci era clar că nu știam pe ce planetă mă aflam.
Am recunoscut că-s căzută de pe Lună și l-am rugat să mă ajute să pricep ce trebuie să fac.

Și-ți spun sincer, Nelu e omul cel mai înțelegător și răbdător pe care l-am întâlnit în țara mea de când m-am întors.
M-a ascultat ore-n șir, s-a crucit de ignoranța mea, dar tot m-a sfătuit cum ar trebui să fac.
Și-am văzut din prima că este ceea ce se numește „meseriaș”, mai bine zis „meșter”.

Omul nu s-a născut șef, nu. Nelu a început de jos, adică a învățat meserie, știe să construiască bine și nu-i este rușine să se murdărească pe mâini la orice oră.
Dimpotrivă. Dacă nimeni nu face, se bagă el, fără să ezite. Nu contează că-i frig, că-i greu, că-i periculos, că plouă, el nu se ascunde, nu fuge, nu se fofilează.

E drept că nu m-a felicitat când am lansat cartea „14 nuanțe de roșu”, însă asta nu înseamnă că-i om rău, ci că nu dă doi bani pe cariera mea de scriitor.
Cred că pentru el faptul că scriu e un fel de capriciu, un moft, o scuză de a scăpa de treabă poate.
Nu știu. Zic.
I-am „bătut eu obrazul” de mai multe ori, dar a zis „că-i prea târziu să mă felicite - evenimentul a trecut”.
Eu am răspuns că-i „mai bine mai târziu decât niciodată”, dar el nu crede în proverbul ăsta.

Hai, să nu-l mai bârfesc, căci l-a răscumpărat frumoasa lui soție care a venit la lansare și m-a îmbrățișat arătându-și aprecierea. În plus a cumpărat cartea și mi-a cerut un autograf.

Vreau pe această cale să-i mulțumesc din inimă, căci gestul ei m-a emoționat tare de tot. Nu știu ce-am bâlbâit. 

De asta l-am și iertat așa de ușor pe Nelu. I-a plătit soția păcatele, așa cum fac multe altele. Moldovencele în special.
Da, da. Din Moldova suntem. Moldova României, județul Neamț, pe lângă Roman.

Dar să mă întorc la construcția care-i în plină activitate. Bine, nu în acest moment, nu știu când citești tu, dar când scriu eu e aproape miezul nopții în Gherăești. Oamenii normali dorm. Constructorii mai ales. Inclusiv Nelu și trupa lui.

După mai multe discuții lămuritoare, am bătut palma cu Nelu să-mi facă casa la roșu cu acoperiș, căci cam atâția bani am deocamdată.
Omul lucrează legal, nu te gândi. Are o firmă serioasă, dar mi-e lene să-i caut numele pe contract. Parcă-i ceva cu VIP Construct, dar nu sunt sigură.

Dacă toate merg bine, pe la Paști (2019) casa are acoperiș.

Și pentru asta țin să-i mulțumesc din inimă lui Nelu și echipei lui de băieți, băiețandri și bărbați în toate firea care și-au dat și-și dau toată silința să ducă proiectul la îndeplinire așa cum l-am vrut eu.
Acuși punem prosoape (2 că acoperișu-i în două ape) pe grinzile de la acoperiș. Deja se pregătesc să le taie-n vreo 7 căci cam atâția sunt la lucru.
Căci prosoape nu se mai găsesc... nu. Or fi cu ciubote roșii. Offf!

Aș vrea să-i bârfesc pe meșteri un pic, dar nu vreau să mă pun rău cu ei. Mai au puțin de lucru.
Glumesc.
N-am de ce să mă plâng.
Îi respect, mă respectă. 75%... hai 90%, na.
Scriu eu o carte despre ce le debitează mințile. Da. Da. Să vezi atunci cum o să-mi facă vânzare că acum nu-s interesați de perioada comunismului. A trecut de mult.

Mă opresc aici că-s ruptă de somn și mâine-i o altă zi în care băieții vin la muncă și trag tare să termine, căci au alte lucrări. Asta dacă nu plouă.
Numai de-ar ploua că pământul suferă rău de tot.

Acum eu știu că Nelu n-are nevoie să-l recomand eu, are clienți destui că-i cunoscut în zonă. Și nu ca un cal breaz, nu, ci ca un om pe care te poți baza.
Un om care se dă peste cap să facă ce promite.
Un om care stă de vorbă cât este necesar, se adaptează cerințelor, nevoilor și posibilităților fără să te facă să te simți ca un imbecil (chiar dacă nu te felicită pentru realizările tale).
Un om care te sfătuiește ca un frate mai mare cum să faci o casă trainică și practică.

Da. N-are nevoie de recomandări sau laude, dar eu simt că-i datorez multe acestui constructor cum rar găsești, și de aceea îți spun că dacă ai de gând să-ți faci o casă prin zona Gherăeștiului (județul Neamț), contactează-l cu încredere.

Ce anume face? 
De toate.
Casa la cheie.
Tu-i dai banii, pleci în străinătate, stai câteva luni și când te-ntorci ai casa așa cum i-ai spus lui Nelu că o visezi.

Nu-ți dau numărul lui de telefon încă. Scrie-mi în privat sau pe Facebook și ți-l dau cu drag.
Să-l întreb dacă-mi dă voie să-l fac public, că nu vreau să ne certăm pe ultima sută de metri.
Asta și pentru că sigur vreau să mai fac cu el și alte lucrări viitoare.
Trebuie neapărat s-o aduc pe mama acasă cât mai degrabă căci biata de ea plânge de dor. 

Update 13 aprilie 2019
Nelu mi-a dat permisiunea să-i public numărul de telefon, că așa este el și vrea să ajute pe toate lumea, dacă poate: 0765231141

Nelu a înțeles exigențele mele și chiar dacă i s-au părut absurde, s-a angajat să lucreze cu mine și pentru asta o să-i fiu veșnic recunoscătoare. Eu nu știu dacă aș fi avut curajul să lucrez cu mine.


Numai să nu-mi scoată ochii pentru că i-am luat vreun bec ceva că-i vai și amar.
Referința asta o înțelege doar el. Nu-ți bate capul.

Abia aștept să mă mut de pe capul fratelui meu. Am toate hainele-n cutii și saci. Nu mai știu pe ce lume trăiesc. Vreau stabilitate. Vreau să vină mama cât mai curând acasă ca să ne liniștim amândouă și să se odihnească draga mea soră, Anișoara.

Domnule Ionel Dancă, știu că nu citești tu bloguri sau cărți - când naiba? - dar eu țin să-ți mulțumesc din suflet și să-ți doresc să ai ce-ți dorești tu alături de familia ta dragă.

P.s. Când ajung faimoasă nu te mai cunosc.

Mulțumesc, evident, din inimă meșterilor care sunt mai punctuali decât un ceas elvețian și-l fac pe domnul Dancă mândru de o asemenea echipă.
Multă sănătate și puterea la loc.

Fată bătrână și fericită...
Ai auzit vreodată de ea? 
De fata asta bătrână și fericită? 
Eu nu numai că am auzit, dar o și cunosc. Ehehehe... O cunosc în primă persoană.
Da, mă', da, ai ghicit. Eu sunt.
Nu era mare greu, că trâmbițez în toate vânturile starea mea mentală datorată stării mele civile.

Ce joc de cuvinte aiurea. Bleah.


Și, poate nu știi, însă eu am scris câteva cărți de auto-ajutor și-n limba maternă.
În acest moment lucrez la o alta intitulată „Ce ești azi, ai decis ieri” și-am în plan să scriu multe altele.

Motivul pentru care nu am făcut multă publicitate acestor cărți este că sunt deosebit de ocupată cu niște proiecte de suflet ce vor schimba viața multor persoane, inclusiv a mea.

Fată bătrână și fericită a fost scrisă nu atât pentru femei cât pentru bărbați.
Da.

De „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” de DR. JOHN GRAY ai auzit? 
Nuuuuuuu?!?!
E rău. Foarte rău. Mai ales dacă ești căsătorit și/sau pe cale de a divorța.



Eu am citit cartea asta de mult, mult timp. Și crede-mă, am învățat o grămadă de chestii ce știam deja. Da' le-am învățat degeaba că n-am avut cu cine... pe cine să testez capacitatea mea de a înțelege ce citesc.
Vreau să spun... am avut pe cine, dar n-am avut cu cine, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Dr. John Gray, zice că bărbații și femeile vorbesc limbi diferite. Sunt sigură că ai observat și tu asta.
După spusele autorului, care s-a consultat cu nevasta lui înainte de a scrie acele concluzii, dacă femeia vrea ca bărbatul să-i aducă flori de ziua ei de naștere, ea trebuie să-i spună pe șleau, scandând: „D.E. Z.I.U.A. M.E.A. V.R.E.A.U. U.N. B.U.C.H.E.T. D.E. T.R.A.N.D.A.F.I.R.I. V.I.O.L.E.Ț.I.”

Să nu te pună păcatul să zici: „nu trandafiri albi, ci violeți”, că-l bagi în ceață total.
Da... parcă-l văd scărpinându-se pe chelie tâmpit total „oare de ce a zis albi? Nu cumva vrea albi?”
Albi îți aduce. Jur.
Știu din experiență.
Pe cuvânt.
Odată i-am zis unui tip că ador ciocolata și poate să-mi aducă Mon Chéri, Raffaello, Milka, Lindt la orice oră, numai MERCI să nu-mi aducă niciodată.
Și ce crezi că mi-a adus? 
MERCI.

Folosește doar o culoare, un cuvânt. O frază scurtă, direct la obiect. Nu da variante că nu-i un test grilă.
Fii cât mai clară și concisă cu putință: „Eu vrea un ferrari albastră să moară măta dacă nu.” 

Dacă-i zici că nu vrei nimic ca să-i dai libertate deplină, bărbatul chiar asta îți aduce: nimic.
Că el... omul bărbat nu înțelege sentimente, romanticism, altruism ș.a.m.d. chiar dacă știe că prietena lui iubește salatele de flori.

Bărbații nu vorbesc, dar mai ales nu înțeleg limba femeilor.
Nu?
Da.
Și cică asta este din cauză că bărbatul a trăit cândva în peșteri și-acolo nu era loc de sentimente, surprize și drăgălășenii.
Nu. Acolo se trăgeau în țeapă urșii.
Și de aia bărbatul din ziua de azi n-are cum să-ți înțeleagă lacrimile de crocodil când nu vine acasă până la 5 dimineața și tu crezi că a dat un vampir peste el și l-a supt tot.

Da. Și de aia tu, ca femeie, trebuie să-i spui bărbatului treburile ca la copii mici care abia învață ce este balta și de ce nu-i bine să sari în ea.
Dar... tu știi cum face copilul când îi spui „nu cumva să sari c-o iei peste ochi!”? 
Face exact ce-i spui tu să nu facă.
Că-i copil, creierul lui nu este dezvoltat ca al unui adult.

Și-atunci... eu iar mă-ntreb ca o țărancă ce sunt așa: bă'!, creierul bărbatului nu a mai ieșit din peșteră din epoca de piatră?! 
De ce, bă', de ce trebuie să-i spun eu să-mi aducă flori de ziua mea când m-a auzit de zeci, poate sute  ori chiar mii de ori că-mi plac?

Dar dacă studioșii ăștia ai creierului de furnică al bărbatului petrian (= omul peșterii. Nu există denumirea asta, dar îmi place cum sună.), ne învață să vorbim cu bărbații ca și cum ar fi complet debili, cine sunt eu să nu ascult?
Din peșteră eu am ieșit de... hmm... de o veșnicie chiar.  Înțeleg ce spun bărbații chiar dacă e o altă limbă. Dar asta pentru că pot și vreau.

Și dacă tot vorbim și dăm limbi în stânga și-n dreapta, n-am cum să nu mă-ntreb și asta:
Bă'!, bărbații ăștia învață japoneza, franceza, pekineza.... bă', da ce-i așa de greu la „limba femeii” de nu pot bărbații să o învețe? 
Ce are, bre? 
Herpes?! 

În sfârșit, nu vreau să fac publicitate cărților scrise de alții (? ha!). Ce, ei îmi fac mie? 
Ia, uită-te la ei!

În cartea mea... Da, mă', a mea. Eu am scris-o. Jur. O adevărată operă de artă. Ți se face „pielea măciucă de găină” când o citești.
Și nu m-am consultat cu nimeni. Nu că n-aș fi vrut, numai că n-am găsit pe cineva dispus să învețe sau/și să înțeleagă limba mea.

Băi... eu aș fi vrut să aflu de la Dr. Gray de unde a luat el ca exemple acești bărbați care înțeleg cuvinte, căci eu am spus deschis unor bărbați ce vreau și ce nu vreau și ei tot ce-au vrut ei au făcut. Adică s-au dus și-au tras în țeapă urși la nimereală deși știau că-s erbivoră, că la o întâlnire a veganilor convinși ne-am întâlnit.

Bă'... cum am eu norocul ăsta să dau numai peste neanderthalieni (ăsta-i termenul corect, da) când îs extin... dispăruți de atâta amar de vreme? 
Ce înseamnă „atâta amar de vreme”? 
Habar nu am.
De ce crezi că nu dau date exacte? 
Nu le am cu datele. Numerele mă ucid. Ehehehe... În 14 nuanțe de roșu am explicat de ce nu le am eu cu numerele...

Da' să mă întorc la cartea mea.
Fată bătrână și fericită este ca un de strigăt de exasperare, complet în opoziție cu învățămintele Dr. Gray.
Eu zic că bărbații NU VOR să învețe limba femeilor. De lene. Că le-ar crăpa capurile și capetele de atâta stres și agitație câte avem noi înăuntrul nostru 24/24.

Oare dacă nici noi nu i-am înțelege pe ei, pardon, pe voi, bărbații ...halieni, ce s-ar alege de pământul ăsta? 
Oare ne-am aduna toți în peșteri, am bea bere cu butoiul și-am alerga cu sulițele după orice mișcă? 
Cine naiba ar mai face curat, ar coase haine și-ar crește copiii?  
Întreb așa ca fapt divers. 

N-am cum să mă cert cu oameni cu facultăți, masterate și doctorate, am zis, dar am dreptul la o opinie, căci am făcut și eu studii pe cont propriu - studii private - autodidacte. Zi-le cum vrei.

Eu zic că atâta timp cât bărbatul refuză să înțeleagă limba care se vorbește în casa lui încă înainte de a se naște, rămân fată bătrână, suplă și fericită.
Punct.



Și tot discursul ăsta hieroglific (mă refer la unii bărbați), numai să mă dau mare că iar am primit un mesaj fain, dar fain de tot de la un... hmm... bărbat care... hmmm.... bă, nu știu cum să spun că mă tem c-o să cadă cerul pe pământ.
O veni naibii un cataclism ceva și ne-o șterge de pe fața pământului pe toți, femei și neanderthalieni deopotrivă, căci am început să evoluăm ca specie și-i rândul altor homo-sapiens... da, homo-sapiens inteligentus - parodie după ce-am citit pe Wikipedia (apasă) - care se înțeleg între ei, bă!!!
Tu-ți dai seama?!?!
Scuipă-n sân de trei ori. Pune sare mascată-n colțuri. Dă-ți ochii peste cap. Pălmuiește-te.
În fine. Inspiră oțet pe nas.

Uite, bă, omule, ce mi-a scris mie în văzul tuturor (umilă plecăciune) un cititor de sex masculin care nu mai căsăpește de mult mamuții cu pietre ascuțite.



E sau nu e?!
Ehehehe...
There is hope even for a... tree. 

Merci, stimate homo-sapiens inteligentus. Să-ți dea Dumnezeu, pardon, Darwin (universu' etc) , sănătate, fericire și noroc.
Tu vrei să-mi spui că ai cumpărat cartea asta și ai citit-o?!!
Iejti nebun? 
Bă'!! 
Vezi să nu fii responsabil de un alt sfârșit al lumii. Bang bing. 
Că eu cred că d-aia a umplut Noe arca aia numa' cu animale. Că nu înțelegea limba femeilor.
Neanderthalianul.

Fotografie de pe Pixabay

Te-am făcut să reflectezi sau ți-am stârnit un zâmbet?